12 August 2006

BCR Asigurari de Viata ar putea intra pe piata pensiilor private

Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) societatii de asigurari BCR Asigurari de Viata, convocata pentru data de 28 august 2006, va decide daca compania va avea ca obiect de activitate si administrarea fondurilor de pensii facultative, informeaza NewsIn.

AGA de la BCR Asigurari de Viata va decide si in privinta modificarii actului constitutiv al societatii, cu privire la capitalul social si raspunderea actionarilor, prin introducerea prevederii conform careia actionarii nu pot beneficia de drepturi preferentiale sau de alte privilegii si este interzisa limitarea drepturilor acestora sau impunerea de obligatii suplimentare, se mai arata in Monitorul Oficial.

BCR Asigurari de Viata a fost infiintata in 2005, de catre Banca Comerciala Romana (BCR), impreuna cu alte patru entitati afiliate. Capitalul social al companiei este de 21,93 milioane lei. Cea mai mare pondere in capitalul social al BCR Asigurari de Viata o detine BCR, cu 96% din actiuni, in timp ce BCR Asigurari, Financiara SA, BCR Leasing si BCR Securities au subscris cate 1% din actiuni.



Citeste si