25 August 2006

Strainii au cheltuit aproximativ 550 mil. de euro pe bursa in Romania

Volumul cumpararilor de actiuni si obligatiuni efectuate de catre straini in primele sapte luni pe piata romaneasca de capital a totalizat 541,25 milioane euro, respectiv 1,92 miliarde lei (RON), conform datelor centralizate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Capitalurile care au intrat in piata s-au cifrat la 400,18 milioane euro (1,42 miliarde RON), sumele care au iesit din piata in perioada analizata au depasit nivelul de 390,1 milioane euro (1,38 miliarde RON), iar volumul vanzarilor pe piata de capital s-a cifrat la 440,68 milioane euro (1,56 miliarde RON).

In intervalul analizat au intrat pe piata romaneasca de capital 522 investitori straini, din care 414 persoane fizice si 108 persoane juridice, si au iesit din piata 165 de investitori, din care opt persoane juridice, conform datelor citate de Rompres. In luna iulie, capitalurile care au intrat in piata s-au cifrat la 41,89 milioane euro (149,65 milioane RON), sumele care au iesit din piata au depasit nivelul de 61,54 milioane euro (219,84 milioane RON), volumul cumpararilor a fost de 48,26 milioane euro (172,41 milioane RON), iar volumul vanzarilor pe piata de capital s-a cifrat la 51,86 milioane euro (185,28 milioane RON).

Au intrat pe piata romaneasca de capital in luna iulie 87 de investitori straini, din care 72 persoane fizice, si au iesit din piata 44 de investitori, din care 42 persoane fizice.



Citeste si