7 Mai 2015

BNR a redus dobanda cheie cu 0,25 puncte, la 1,75% pe an



Consiliul de Administratie al BNR a decis in sedinta de politica monetara de miercuri sa reduca dobanda cheie cu 0,25 puncte procentuale, de la 2% la 1,75% pe an, un nou minim istoric, precum si ratele rezervelor minime obligatorii pentru pasivele in lei cu 2 puncte, de la 10% la 8%.

Reducerea dobanzii cheie, o decizie care nu fusese asteptata de analisti, se va aplica de joi, 7 mai. Totodata, CA al BNR a hotarat ingustarea coridorului simetric format din ratele dobanzilor facilitatilor permanente in jurul ratei dobanzii de politica monetara de la plus/minus 1,75 puncte procentuale la plus/minus 1,5 puncte, se arata intr-un comunicat al Bancii Nationale, scrie Mediafax.

Astfel, rata dobanzii aferente facilitatii de creditare (Lombard) se va reduce de la 3,5% pe an la 3,25%, iar rata dobanzii pentru facilitatea de depozit se mentine la 0,25%, masura aplicandu-se tot de joi. Banca centrala va reduce rezervele minime obligatorii constituite de banci pentru pasivele in lei, de la 10% la 8%, si va mentine rata rezervelor in valuta la 14%, cu perioada de aplicare 24 mai-23 iunie 2015. BNR mentioneaza ca pastreaza gestionarea adecvata a lichiditatii din sistemul bancar.

Sursa foto: Shutterstock / display of stock markets



Citeste si