27 Mai 2015

EximBank, Banca de dezvoltare nu va prelua toti clienti respinsi de bancile comerciale



EximBank, care va fi transformata in banca de dezvoltare, nu-si propune sa rezolve toate problemele si nici sa preia toti clientii respinsi de bancile comerciale, intrucat foarte multe dintre acele proiecte nu sunt viabile, a declarat Paul Ichim, vicepresedinte executiv al institutiei de creditare.

"Aceasta banca de dezvoltare nu-si propune sa rezolve toate problemele, in niciun caz nu va acoperi in integralitate tot ceea ce inseamna clienti respinsi de banking-ul comercial, pentru ca stim foarte bine ca multe dintre acele proiecte nu sunt viabile. In niciun caz banca de dezvoltare nu-si propune sa preia toti acei clienti respinsi de bancile comerciale, ci doar sa intre pe o nisa care aduce avantaje economice in primul rand pentru tara", a afirmat Ichim la o conferinta organizata la BNR, potrivit Mediafax.

El a aratat ca, intr-adevar, riscurile sunt ceva mai mari decat in cazul celor acceptate de bancile comerciale, dar sunt controlabile si "se poate face o gestiune de portofoliu, daca nu una proiect cu proiect". "E extraordinar de bine sa nu cream expectatii false, si pentru banci, si pentru clienti, cei care asteapta infiintarea unei banci de dezvoltare. E bine sa stim de la inceput catre ce se orienteaza o astfel de banca si care va fi rolul ei in economie", a spus Ichim.

Vicepresedintele EximBank si-a exprimat speranta ca proiectul noii legi a bancii de dezvoltare sa fie pus pe masa Guvernului intr-un interval foarte scurt de timp, astfel incat implementarea produselor in a doua jumatate a anului sa poata intra in linie dreapta. Sustinerea exportatorilor prin produsele specifice va fi pastrata, proiectul bancii de dezvoltare completand oferta cu alte produse pe care piata le solicita si care nu sunt oferite de bancile comerciale.

Secretarul de stat in Ministerul Finantelor Enache Jiru afirma la inceptul lunii mai ca ministerul vrea sa lanseze pana la 31 mai proiectul de lege pentru transformarea EximBank in banca de dezvoltare, care ar putea deveni functionala in 3-4 luni de la promovarea legii. Guvernul va aplica la EximBank modelul bancii de dezvoltare din Polonia, unde reprezentanti ai EximBank, ai Finantelor si ai Fondurilor Europene au avut in martie o vizita de lucru.

Jiru a mentionat totodata ca statul detine un capital de risc la EximBank, care va fi suplimentat.



Citeste si