5 Iunie 2015

Finantele ar putea lansa in toamna eurobonduri de 1-1,5 mld euro



Ministerul Finantelor are documentatia pregatita pentru prima emisiune de eurobonduri din acest an, care ar putea varia intre 1 si 1,5 miliarde euro, insa asteapta momentul potrivit in piata, cel mai probabil urmand sa o lanseze in toamna, a declarat Diana Popescu, director adjunct al Trezoreriei.

"Avem documentatia gata, am selectat bancile, suntem pregatiti de lansare, dar nu ne grabim, asteptam un moment oportun in piata. Vrem sa ne dam seama daca acesta este noul standard al pietei, noua piata in care sa emitem. Vrem sa vedem unde sunt nivelele, cum este rezolvata problema Greciei, daca va fi rezolvata inaintea verii", a afirmat Popescu, prezenta la conferinta Euromoney. Ea a aratat ca iunie este o luna sensibila pentru emisiuni, iar apoi urmeaza lunile de vara, cu concedii, scrie Mediafax.

Cel mai probabil, prima emisiune de eurobonduri din 2015, de pana la 1,5 miliarde euro, ar putea fi lansata in toamna, "daca piata este la fel de volatila si ratele benchmark sunt atat de sus". "Suntem flexibili, pentru ca am vrea sa avem doua emisiuni anul acesta, dintre care una sa fie legata de rascumparari sau inlocuirea unor emisiuni de obligatiuni anterioare", a spus seful adjunct al Trezoreriei. Finantele au in vedere trei emisiuni de eurobonduri care s-ar putea incadra pentru o rascumparare partiala, urmand sa aleaga una dintre acestea.

Valoarea celei de-a doua emisiuni ar putea fi de circa 500 milioane euro, astfel incat Finantele sa se incadreze in planul de finantare de 2 miliarde euro pe care si l-a propus pentru acest an, sau ar putea depasi aceasta suma daca va include rascumparari sau inlocuiri partiale de emisiuni. Guvernul vizeaza pentru acest an sa obtina cel putin 2 miliarde de euro de pe pietele externe, insa nu s-a grabit pana in prezent intrucat dispune de lichiditati suficiente, avand in vedere si buffer-ul constituit.

Romania a efectuat patru emisiuni de obligatiuni anul trecut, din care a obtinut o suma record, echivalentul a peste 5 miliarde de dolari, prin vanzarea datoriei pe 10 si 30 de ani. Cea mai recenta emisiune de obligatiuni in euro a Romaniei, in valoare de 1,5 miliarde de euro, cu scadenta de 10 ani si un cupon de 2,87%, a avut loc in octombrie 2014. Anul trecut, Finantele au imprumutat din piata interna 40,56 miliarde lei si 928,7 milioane euro prin vanzare de titluri de stat. La aceste imprumuturi se adauga sume atrase de pe pietele internationale, respectiv 2 miliarde dolari si 2,75 miliarde euro.



Citeste si