18 August 2015

Banca Transilvania a decis sa reduca datoria clientilor Volksbank la creditele pentru care banca a perceput comisioane de risc



Banca Transilvania a decis sa diminueze datoria totala a clientilor cu imprumuturi de la Volksbank, indiferent de moneda creditului, pentru care banca a aplicat comisioane de risc, de administrare si/sau de rezerva minima obligatorie si care nu au fost restituite anterior. Reducerea datoriei se va realiza automat pana la 30 septembrie, a anuntat astazi Banca Transilvania.

Taierea datoriilor se va face cu echivalentul sumelor achitate de clienti aferente comisionului de risc/de administrare si/sau de rezerva minima obligatorie si nerestituite anterior.

Cine beneficiaza de aceasta solutie

Solutia se aplica creditelor aflate in portofoliul Volksbank Romania, active la data transmiterii catre clienti a informarilor Volksbank cu privire la modul de implementare a acesteia. Din sumele cu care se va diminua datoria totala se vor retine cu prioritate eventualele restante pe care clientii le au fata de Volksbank Romania la data implementarii solutiei.

Acest beneficiu nu se aplica imprumuturilor pentru care clientii Volksbank Romania au obtinut deja restituirea integrala a sumelor achitate de acestia cu titlu de comision de risc/de administrare si/sau de rezerva minima obligatorie.

Diminuarea datoriei totale aferente creditelor se va realiza automat, iar clientii care indeplinesc toate conditiile pentru a beneficia de aceasta solutie vor primi in scris, prin posta, detaliile aferente, in perioada imediat urmatoare.

De asemenea, clientii Volksbank Romania au la dispozitie, incepand cu data de 18 august, o pagina web dedicata, care poate fi accesata din siteul VBRO, dar pot obtine informatii si din sucursalele Volksbank sau la numerele de telefon 0800.67.2222 si +4021.303.9333, respectiv la email-ul info.comision@volksbank.ro.



Citeste si