2 Februarie 2016

Conducerea BNP Paribas Cardif Romania a fost schimbata



Directorul general al BNP Paribas Cardif Romania, Carmen Bahrim, si-a incheiat mandatul la 1 ianuarie, conducerea fiind preluata de Mario Kostov, seful operatiunilor din Bulgaria, el coordonand in continuare activitatile asiguratorului in ambele tari.

"Intentionez sa consolidez pozitia pe care o avem pe piata de bancassurance si sa mentin compania pe primul loc in topul produselor de asigurari pentru protectia creditelor atasate produselor financiare distribuite in retelele partenerilor nostri. Totodata, imi propun sa creez o sinergie intre echipele din Romania si Bulgaria, astfel incat sa ne atingem obiectivele pentru perioada urmatoare", a declarat Mario Kostov , conform Mediafax.

Cu o experienta de peste 20 de ani in industria financiara, Mario Kostov este si membru al Consiliului de Supraveghere Cardif Croatia, pozitie pe care o ocupa din anul 2006. Anterior, a ocupat functia de General Manager Bulstrad Life.

Carmen Bahrim a pus bazele societatii de asigurari BNP Paribas pe piata din Romania in 2006, avand o experienta de 18 ani in corporatii multinationale, dintre care 16 ani in pozitii de conducere executiva.

BNP Paribas Cardif este compania de asigurari a Grupului BNP Paribas, prezenta in Romania prin doua sucursale, respectiv Cardif Assurance Vie S.A. Paris Sucursala Bucuresti, pentru produse de asigurari de viata, si Cardif-Assurances Risques Divers S.A. Paris Sucursala Bucuresti, pentru asigurari generale.

Compania are parteneriate pe piata locala cu trei banci, un operator de telefonie mobila si o societate de credite de consum.



Citeste si