12 Februarie 2016

Europenii prefera mai mult banii cash? Lichiditatile au crescut cu 8% in 2015 in contextul temerilor economice



Valoarea banilor cash din zona euro a crescut anul trecut la peste 1.000 miliarde euro, aproximativ 30% din aceasta suma fiind pastrata in bancnote de 500 de euro, arata datele Bancii Centrale Europene

Banii aflati in circulatie in cele 19 state din zona euro totalizau 1.080 miliarde euro la finele lunii decembrie, cu aproximativ 8% mai mult decat la inceputul anului trecut, conform Mediafax.

Valoarea a crescut de aproape doua ori in ultimii zece ani, dupa ce in timpul crizei financiare a urcat constant, un trend care reflecta temerile privind zona euro si bancile din regiune, dar si exasperarea populatiei cu dobanzile mici la depozite, potrivit Reuters. Aceasta crestere poate fi justificata partial si de politica de relaxare monetara.

Fenomenul este determinat inclusiv de nervozitatea privind zona euro si institutiile de credit din regiune, iar amploarea cresterii arata ca nu este limitat doar la tarile cu dificultati financiare.

"Sunt doua chestiuni: lipsa de incredere in sistemul bancar si ingrijorarea in privinta posibilelor variante de investitii", a declarat Stavros Zenios, fost membru al board-ului bancii centrale a Ciprului.

Preferinta populatiei pentru cash are un impact negativ asupra depozitelor din banci si slabeste astfel situatia fianciara a acestora. In timp ce valoarea banilor aflati in circulatie a crescut anul trecut, depozitele au consemnat un avans de patru ori mai lent.



Citeste si