28 Septembrie 2006

Bank Leumi a ajuns la un numar de 32 de unitati teritoriale

Bank Leumi Romania a deschis, miercuri, noul sediu al sucursalei sale din Constanta, care face parte din planurile bancii privind extinderea si amenajarea la standarde mai ridicate a retelei proprii.

Reteaua Bank Leumi Romania cuprinde in prezent 32 de unitati teritoriale amplasate in orasele importante din tara, , potrivit unui comunicat de miercuri al bancii. Conducerea bancii lucreaza la o strategie de extindere a bancii, care se va concretiza prin deschiderea de noi sucursale anul viitor. Pana la sfarsitul acestui an nu se vor deschide unitati noi, au precizat reprezentantii bancii.

De altfel, un prim pas pentru dezvoltarea activitatii din Romania a Leumi Group, imediat dupa preluarea Eurom Bank, a fost majorarea de capital de 50 milioane lei care a fost finalizata in luna septembrie. "O parte din acesti bani va fi folosita pentru credite, iar alta pentru modernizarea sucursalelor noastre sau pentru training", declarase, recent, pentru NewsIn, presedintele consiliului de administratie al bancii, Zalman Segal.

Eurom Bank - actuala Bank Leumi Romania - avea, la sfarsitul primului semestru din 2006, active de 449,7 milioane lei (126 milioane euro), in scadere cu 1,6% fata de 31 decembrie 2005, si detinea 0,31% din totalul activelor bancare, fiind pe locul 28 in sistemul bancar romanesc, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei. Banca a terminat primul trimestru al anului 2006 cu o pierdere de 3,81 milioane lei.



Citeste si