18 Noiembrie 2016

Ministerul Finantelor se imprumuta iar cu dificultate: a luat 154 mil. lei pana in 2024, la o dobanda in urcare la 3,13%



Ministerul Finantelor a avut din nou dificultati la licitatia de titluri de stat pentru obligatiuni cu scadenta in 29 aprilie 2024, reusind sa atraga doar 154 milioane lei, jumatate din nivelul programat, la un randament mediu anual in crestere semnificativa, la 3,13%, arata datele publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).

Licitatia a fost a patra din cadrul emisiunii pentru aceasta scadenta si a treia la rand in care se inregistreaza dificultati la plasarea tuturor titlurilor de stat, conform News.ro.

In 17-18 octombrie, la precedenta emisiune de obligatiuni cu scadenta in aprilie 2024, Ministerul Finantelor a imprumutat 306,85 milioane lei, cu tot cu sesiunea suplimentara, la un randament mediu de 2,86%, fata de 2,74% pe an la licitatia anterioara. La noua licitatie, de joi, bancile au obtinut un randament mediu anual de 3,13%, iar randamentul maxim acceptat de stat a fost de 3,29%.

Cererea bancilor a fost slaba, de doar 239 milioane lei, sub valoarea anuntata a licitatiei, de 300 milioane lei. Obligatiunile emise de catre stat au o rata a cuponului de 3,25%.

In noiembrie, Ministerul Finantelor intentioneaza sa imprumute de la banci 3 miliarde lei prin licitatiile obisnuite de titluri de stat, la care s-ar putea adauga 300 milioane lei prin licitatii suplimentare, sumele fiind semnificativ mai mici fata de cele programate in lunile anterioare. Pentru acest an, programul de imprumuturi al Romaniei prevede atragerea a 48-50 de miliarde lei prin vanzarea de obligatiuni pe piata interna.



Citeste si