16 Ianuarie 2018

Nota de plata a Romaniei s-a dublat in primele 11 luni din 2017! Pe ce s-au cheltuit banii?



Nota de plata a economiei de consum continua sa se umfle. Deficitul extern al Romaniei, rezultat exclusiv din explozia importurilor s-a dublat in primele 11 luni ale anului trecut fata de perioada similara din 2016. In acelasi timp, investitiile straine directe, care ar trebui sa limiteze presiunea deficitului extern asupra monedei nationale, au crescut de cinci ori mai incet.

“In perioada ianuarie – noiembrie 2017 contul curent al balantei de plati a inregistrat un deficit de 5,58 miliarde de euro, comparativ cu 2,9 miliarde de euro in perioada ianuarie – noiembrie 2016. In structura, balanta bunurilor si balanta veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 2,3 miliarde de euro, respectiv cu 342 de milioane de euro, balanta veniturilor secundare a inregistrat un excedent mai redus cu 176 de milioane de euro, iar balanta serviciilor a inregistrat un excedent mai mare cu 150 de milioane de euro”, se arata intr-un comunicat al BNR.

In schimb, in aceeasi periada, investitiile directe ale nerezidentilor in Romania (care ar trebui sa finanteze deficitul de cont curent) au insumat 4,38 miliarde de euro (comparativ cu 3,65 de miliarde de euro in perioada ianuarie – noiembrie 2016), ceea ce inseamna o crestere de doar 20%, insuficienta pentru a acoperi cresterea de 100% a deficitului extern.

Totodata, in perioada ianuarie – noiembrie 2017, datoria externa totala a crescut cu 1,48 miliarde de euro, fata de finalul anului 2016, in special pe fondul majorarii datoriei pe termen scurt, cu 1,77 miliarde de euro (plus 7,6% fata de 31 decembrie 2016).

In plus, BNR mai noteaza faptul ca gradul de acoperire a importurilor de bunuri si servicii la 30 noiembrie 2017 (prin rezerva internationala a Romaniei) a fost de 5,4 luni, fata de 6,3 luni la 31 decembrie 2016.

De asemenea, gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculata la valoarea reziduala, cu rezervele valutare la BNR la 30 noiembrie 2017 a scazut la 84,1%, comparativ cu 90,5% la 31 decembrie 2016.



Citeste si