16 Noiembrie 2006

Bursa: Cum au fost primite rezultatele financiare ale BRD SocGen

Scaderea usoara a cotatiei actiunilor BRD SocGen in prima sedinta dupa publicarea rezultatelor nu a fost influentata de raportarile financiare ale bancii, desi au profitul net a confirmat asteptarile analistilor, a declarat, pentru NewsIn, Adrian Simionescu, broker la Finans Securities.

"BRD-SocGen, a doua mare banca din Romania, cu o cota de aproape 17% din piata bancara, a anuntat, pe primele noua luni, un profit net de 477 milioane lei (135 milioane euro), cu 6% peste rezultatul perioadei similare din 2005, confirmand asteptarile pietei", a comentat, miercuri, Radek Narovec de la banca de investitii Wood.

in trazactiile sedintei bursiere de miercuri, titlurile BRD SocGen s-au depreciat cu 0,52% de la 19,10 lei la 19 lei. Valoarea tranzactiilor cu actiunile BRD SocGen a fost, miercuri de 1,34 milioane lei. Cotatia actiunilor bancare a oscilat, miercuri intre 18,90 lei si 19,20 lei.

"Nu cred ca investitorii au fost dezamagiti de rezultatele publicate de BRD SocGen. Au existat si alte sedinte in care titlurile BRD au inregistrat variatii. in plus, in sistemul bancar, ultimul trimestru al anului aduce modificari de amploare", a explicat Simionescu.

in sedinta de marti, anterioara publicarii rezultatelor financiare, titlurile BRD SocGen s-au apreciat cu 1,06% de la 18,90 lei/actiune pana la 19,10 lei/actiune.Valoarea tranzactiilor pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) cu actiunile BRD SocGen a fost, marti, de 7,95 milioane lei.

"Investitorii s-au obisnuit cu cresteri de amploare de la an la an, dar pe masura ce cresc activele si banca se extinde profitul isi incetineste ritmul de crestere. Pana cand activitatea se reaseaza, cotatia titlurilor sufera mici corectii", a explicat Simionescu.

BRD - Groupe Société Générale a obtinut in trimestrul trei un profit net de 477 milioane lei (135 milioane euro), cu 51% mai mare decat in al doilea trimestru, cand era de 315 milioane lei, in ciuda investitiilor efectuate, a informat, marti, un comunicat al BRD SocGen.

Venitul net bancar a crescut cu o cincime, pana la 1,18 miliarde lei (333 milioane euro).




Citeste si