22 Noiembrie 2006

SIF Muntenia a investit 7,5 mil. dolari la Bursa din Luxemburg

Societatea de Investitii Financiare Muntenia, (SIF 4) a investit 7,5 milioane dolari in doua tipuri de titluri de valoare emise de compania SGA Societe Generale Acceptance, titlurile fiind listate la bursa din Luxemburg, a anuntat un comunicat transmis Bursei de Valori Bucuresti.

Jumatate din suma, 3,75 milioane de dolari a fost investita in titluri de valoare cu capital garantat 100% la maturitate, emise pe o perioada de cinci ani. Randamentul acestor titluri financiare se determina in functie de performantele inregistrate de un cos de actiuni emise de 15 companii listate la burse din Europa, Statele Unite ale Americii si Asia, informeaza NewsIn.

Cealalta jumatate, a fost investita in acelasi tip de titluri de valoarea cu capital garantat 100% la maturitate, dar care sunt emise pe o perioada de sase ani. Randamentul acestor titluri se calculeaza in functie de performantele inregistrate de noua indicii ai unor piete de valori mobiliare, de marfuri, de metale pretioase (aur), si de imobiliare din Europa, Statele Unite ale Americii si Asia.

Tranzactiile au fost incheiate la Bursa din Luxemburg unde sunt listate aceste titluri, se mentioneaza in comunicatul transmis de SIF 4 Muntenia. Valoarea activului net al SIF 4 Muntenia a fost de 1,220 miliarde lei (347 milioane euro) la sfarsitul lunii septembrie. Capitalizarea SIF 4 Muntenia la Bursa de Valori Bucuresti a atins 1,307 miliarde lei in septembrie, in scadere cu 17,4% fata de luna august, cand a fost de 1,583 miliarde lei. Valoarea unitara a activului net a ajuns la 1,5118 lei la sfarsitul lunii septembrie, in crestere cu 3,06% fata de luna august si, respectiv, cu 38,96% in primele noua luni din 2006.



Citeste si