4 Decembrie 2006

20% din actiunile Henri Coanda, transferate la Fondul Proprietatea

Statul roman, actionar unic al companiei Aeroportul International Henri Coanda, a decis transferul a 20% din actiunile companiei, in valoare de 28,64 milioane lei (circa 8,13 milioane euro), catre Fondul Proprietatea, potrivit unui anunt publicat in Monitorul Oficial.

"Actionarul unic, statul roman, reprezentat prin Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT) in temeiul legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, aproba transferul actiunilor reprezentand 20% din capitalul social al Companiei Nationale Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti SA, respectiv un numar de 2.864.249 actiuni cu o valoare nominala de 10 lei, in valoare totala de 28.642.490 lei, catre Fondul Proprietatea", se spune in Monitorul Oficial, care publica decizia actionarului unic al companiei, din data de 1 februarie 2006.

In urma transferului de actiuni, statul roman ramane in posesia a 80% din capitalul social al companiei Aeroportul International Henri Coanda. Capitalul social al companiei este in valoare de 143,21 milioane lei.
Fondul Proprietatea a fost infiintat pentru despagubirea fostilor proprietari deposedati de regimul comunist carora nu li se mai pot restitui in natura averile confiscate si detine, in prezent, actiuni la 114 companii si un capital social de 3,9 miliarde euro, potrivit NewsIn.

Conform dispozitiilor statutare, Fondul Proprietatea este infiintat pentru o durata de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii ei. Fondul Proprietatea este o societate de investitii de tip inchis si urmeaza sa emita un numar de actiuni limitat la valoarea estimata a despagubirilor care vor fi acordate, actiuni care vor fi rascumparabile.

Compania Nationala Aeroportul International Henri Coanda a inregistrat, in 2005, un profit net de 42,94 milioane lei si o cifra de afaceri de peste 182 milioane lei.



Citeste si