5 Decembrie 2006

Schimburile pietei Rasdaq s-au redus cu aproape o treime

Valoarea schimburilor efectuate luni in piata Rasdaq a fost de 1,74 milioane lei (507.227 euro), cu 30% mai mica decat in ultima sedinta a saptamanii trecute, iar actiunile s-au ieftinit, in medie, cu 0,63%.

Indicele compozit Rasdaq-C s-a depreciat, luni, cu 0,63%, de la 2.398,39 puncte pana la 2.383,34 puncte. La categoria de baza a Rasdaq au fost efectuate tranzactii in valoare de 1,58 milioane lei. Cele mai multe schimburi au fost incheiate cu titlurile companiei Asirom, in valoare de 267.508 lei. Actiunile Asirom au fost reluate la tranzactionare in sedinta de luni, dupa repetate suspendari.

Indicele RAQ-I, care prezinta evolutia companiilor listate la prima categorie a Rasdaq, a scazut cu 1,33%, fata de sedinta de joi, de la 2.636,26 puncte pana la 2.601,08 puncte. Valoarea totala a tranzactiilor la aceasta categorie a fost de 81.850 lei, fiind efectuate 49 de schimburi cu titlurile a cinci dintre cele noua companii listate. Cea mai mare valoare la acesta categorie a fost inregistrata in tranzactiile cu actiuni Mittal Steel Roman, de 48.378 lei.

Indicele RAQ-II, care arata evolutia companiilor listate la categoria a II-a Rasdaq, s-a apreciat cu 2,14%, de la 4.034,52 puncte pana la 4.120,89 puncte. La aceasta categorie au fost inregistrate 13 tranzactii cu actiunile emise de patru dintre cele 13 companii care mai sunt listate. Valoarea tranzactiilor efectuate la acesta categorie a fost de 61.155 lei, din care 56.550 lei au fost schimburi cu actiuni Romportmet Galati.



Citeste si