18 Decembrie 2006

Actionarii Libra Bank decid in ianuarie majorarea de capital

Actionarii Libra Bank ar putea decide, pe 18 ianuarie, majorarea capitalului social al bancii cu 7 milioane lei (2 milioane euro), precum si imputernicirea consiliului de administratie sa majoreze in continuare capitalul pana la 125 milioane lei, potrivit unui anunt publicat in Monitorul Oficial.

Ultima majorare de capital s-a realizat in luna octombrie, cand actionarii bancii au decis sa majoreze capitalul social cu 10,5 milioane lei (3 milioane euro), pana la 84,5 milioane lei (24 milioane euro), prin emisiunea suplimentara a 105 milioane de noi actiuni cu valoare nominala de 10 bani.

Ordinea de zi a sedintei Adunarii Generale a Actionarilor (AGA) din 18 ianuarie cuprinde si propunerea de modificare a actului constitutiv, in sensul autorizarii consiliului de administratie al Libra Bank "sa majoreze capitalul social al bancii pana la un nivel total de 125 milioane lei, prin emiterea de noi actiuni in schimbul aporturilor in numerar". "Deciziile privind majorarea capitalului social pana la nivelul total de 125 milioane lei pot fi luate ori de cate ori este necesar, pana la data de 31.12.2011", se spune in anuntul de convocare.

Libra Bank are ca actionar majoritar fondul american de investitii New Century Holdings. Banca avea, dupa primele noua luni ale anului, active de 408,2 milioane lei (115,5 milioane euro), si o cota de piata de 0,27%, fiind a 28-a banca din Romania dupa active, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei.



Citeste si