10 Octombrie 2018

IDD, legea cu privire la distributia de asigurari, a fost publicata in Monitorul Oficial



Legea cu privire la distributia de asigurari - care transpune in Romania Directiva UE 2016/97, denumita IDD, a fost publicata ieri in Monitorul Oficial, scrie 1asig.ro. Urmatorul pas in vederea aplicarii acestei legi este ca Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) sa emita normele de aplicare a legii pe piata locala, in acest sens existand discutii intense.

Legea privind distributia de asigurari (IDD - Insurance Distribution Directive) a fost adoptata, pe 12 septembrie 2018, in plenul Camerei Deputatilor, in calitate de for decizional. Descarca aici textul intergral al Directivei IDD (UE) 2016/97 Implementarea masurilor incluse in aceasta Directiva aduce o serie de provocari tuturor jucatorilor de pe piata. Aceasta reglementeza modul in care produsele de asigurare sunt vandute, inclusiv transfrontalier. Practic, intreaga distributie va fi remodelata, mai scrie sursa citata.

Asadar, legea reglementeaza: activitatea de distributie a produselor de asigurare si reasigurare; organizarea si functionarea distribuitorilor de asigurari si reasigurari, supravegherea activitatii de distributie si a altor activitati conexe acesteia; inregistrarea intermediarilor, inclusiv autorizarea sau avizarea acestora, la ASF.

IDD se aplica persoanelor fizice, indiferent de regimul fiscal in vigoare, sau persoanelor juridice:

a) stabilite sau care doresc sa se stabileasca pe teritoriul Romaniei pentru a desfasura activitate de distributie;
b) care desfasoara sau care doresc sa desfasoare activitate de distributie pe teritoriul Romaniei;
c) care au sediul sau domiciliul in Romania si intentioneaza sa se stabileasca ori sa desfasoare activitate de distributie in alte state membre.

In sensul prezentei legi, prin consumator se intelege numai persoana fizica, potrivit legislatiei nationale aplicabile, iar prin client se intelege atat consumatorul cat si clientul persoana juridica.

Intrata in vigoare la finalul lunii februarie 2016, Directiva privind Distributia in Asigurari ar fi trebuit sa fie aplicata incepand cu data de 23 debruarie 2018, iar toate statele membre erau obligate ca pana la aceasta data sa transpuna Directiva in legislatiile nationale. Cu toate acestea, pe baza unei propuneri din partea Comisiei Europene, s-a convenit sa se amane termenul de transpunere pana la 1 iulie 2018 si data aplicarii pana la 1 octombrie 2018.



Citeste si