7 Decembrie 2018

Eurolife ERB Asigurari Romania a lansat trei pachete de asigurari de calatorie



Eurolife ERB Asigurari a lansat o asigurare de calatorie disponibila exclusiv online, cu activare imediata, valabila oriunde in lume, care pe langa pachetul standard de servicii medicale, include si acoperiri precum: asistenta rutiera, pierderea bagajelor, anularea calatoriei si reducerea fransizei la masina inchiriata.

Produsul, disponibil in trei variante de pachete, ofera pe tot parcursul unei calatorii in Europa, cu masina personala, un serviciu de asistenta rutiera inclus. O asigurare la ski in Austria, cu sporturi de agrement incluse, pentru o persoana, valabila 5 zile, costa aproximativ 68 lei (varianta cu toate beneficiile incluse). Comparativ, pentru un accident la ski in Austria, costul unei interventii medicale sumare (radiografie si imobilizarea piciorului, fara alte investigatii sau interventii) poate ajunge la peste 4.000 de lei, suma ce poate fi economisita in cazul existentei unei asigurari de calatorie, potrivit companiei.

Acoperirile sunt disponibile in cadrul a doua variante de suma asigurata: 30.000 euro, respectiv 50.000 euro. Acesta este primul produs online, end-to-end, din portofoliul companiei.

Asigurarea de calatorie este lansata in parteneriat cu Axa Assistance, care dispune de o retea medicala extinsa, fiind prezenta in 34 de tari. In 2017, AXA Assistance a gestionat la nivel global peste 13.000 de cazuri de repatriere, 5 milioane de cazuri de asistenta medicala si alte 5 milioane de situatii in care a fost nevoie de asistenta rutiera.



Citeste si