13 Martie 2019

Curs valutar BNR astazi, 12 martie: leul scade fata de euro, dar se intareste in raport cu dolarul



Leul a continuat sa se deprecieze marti, 12 martie, in fata monedei unice europene, insa s-a intarit usor in raport cu dolarul american.

Pentru euro, Banca Nationala a Romaniei (BNR) a calculat, marti, un curs de 4,7568 lei/euro, in urcare cu 0,52 bani (0,11%), de la 4,7516 lei/euro cotatia din prima sedinta a acestei saptamani.

Curs BNR pentru dolar: leul creste usor

Pe de alta parte, moneda nationala a continuat sa se aprecieze, insa in pasi mici, in fata dolarului american, dar cotatia ramane peste 4,22 lei/dolar. Pentru marti, BNR a anuntat un curs de 4,2215 lei/dolar, in coborare urcare cu 0,42 bani (0,10%) de la 4,2257 lei/dolar, nivelul cursului din sedinta precedenta. Leul recastigam astfel, ceva din pierderea inregistrata in ultima vreme in fata dolarului, dar din cauza deprecierii fata de euro si a cresterii dolarului in raport cu moneda unica europeana, cotatia leului fata de dolar ramane slaba.

Dolarul american este cotat indirect pe piata valutara romaneasca, prin intermediul monedei unice europene. In aceste conditii, aprecierea dolarului fata de euro, inregistrata in ultimele zile (cotatia s-a mentinut sub 1,12 dolari/euro) s-a vazut si in evolutia raportului dolar/leu pe piata de la Bucuresti.

Pentru moneda elvetiana, de interes pentru clientii bancilor care au de rambursat credite in aceasta valuta, BNR a calculat, marti, un curs de 4,1838, in scadere de la 4,1875 cat a fost cotat francul elvetian cu o zi in urma pe piata de la Bucuresti.

Cursul euro in regiune - apreciere pe linie

Moneda romaneasca a evoluat, marti, in aceeasi directie cu cele din tarile vecine, in sensul deprecierii fata de moneda unica europeana. Toate cele trei monede la care ne raportam, coroana ceha, forintul unguresc si zlotul polonez au scazut, in perioada analizata, in raport cu euro. La jumatatea sedintei de tranzactionare, coroana ceha scadea in raport cu euro cu aproximativ 0,13%, zlotul polonez pierdea 0,1%, iar forintul unguresc 0,04%.

Cotatia leului in fata principalelor valute s-a stabilizat, in oarecare masura, dupa deprecierile semnificative suferite in prima luna a anului, pe fondul instabilitatii legislative in domeniul financiar.

Pentru perioada urmatoare, insa, analistii estimeaza ca leul se va deprecia constant in fata euro, din cauza dezechilibrelor macroeconomice tot mai adanci si fara perspectiva de corectare in perioada urmatoare (deficitul bugetar si deficitul de cont curent).

Astfel, peste un an, analistii financiari participanti la sondajul lunar derulat de CFA Romania vad cursul euro/leu la aproape 4,9 lei/euro.



Citeste si