8 Iulie 2019

Ministerul de Finante s-a imprumutat astazi cu aproape 1 miliard de lei de la banci: mai vrea sa ia inca 3,21. mld pana la finalul lunii



Ministerul Finantelor Publice (MFP) a imprumutat, luni, 998,9 milioane de lei de la banci, printr-o emisiune de obligatiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduala de 37 de luni, la un randament mediu de 3,85% pe an.

Marti este programata o licitatie suplimentara prin care statul vrea sa atraga inca 75 de milioane de lei la randamentul stabilit in sedinta de astazi in care au fost prezenti 7 dealeri primari, conform unui comunicat de presa publicat pe site-ul Ministerului de Finante.

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a planificat, in iulie 2019, imprumuturi de la bancile comerciale de 4,21 miliarde de lei, din care 300 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount si 3,4 miliarde de lei prin noi emisiuni de obligatiuni de stat, la care se poate adauga suma de 510 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitatiilor de obligatiuni.

Fata de luna iunie, imprumuturile programate de MFP in iulie sunt mai mici cu 215 milioane de lei, respectiv cu 4,86%. Sumele vor fi destinate refinantarii datoriei publice si finantarii deficitului bugetului de stat.



Citeste si