22 Ianuarie 2007

Hidromecanica Brasov imprumuta 5 milioane lei pentru capital de lucru

Actionarii Hidromecanica Brasov au aprobat, la adunarea generala extraordinara, contractarea unui credit de 5 milioane lei (1,47 milioane euro) pentru capital de lucru, informeaza NewsIn. De asemenea, producatorul de motoare si turbine, Hidromecanica Brasov a dispus la vanzarea unor active din Brasov, care numai sunt necesare desfasurarii activitatii de productie in cadrul societatii.

Principalele grupe de produse realizate de compania brasoveana sunt turbosuflante pentru supraalimentarea motoarelor diesel, convertizoare hidraulice de cuplu si transmisii powershift, transmisii hidraulice pentru locomotive diesel, convertizoare hidraulice de cuplu pentru grupurile de forta al instalatiilor de foraj si de interventie din industria petrolului, cuplaje hidraulice.

Hidromecanica a fost infiintata ca firma particulara in 1880, in Brasov. Dupa 1982 societatea a cunoscut o dezvoltare majora, echipamentul tehnologic a fost innoit in proportie de peste 80%. in prezent Hidromecanica este o societate privata cu un profil complex de fabricatie bazat atat pe produse de conceptie proprie cat si pe familii de produse dezvoltate dupa mai multe licente, potrivit paginii de internet a companiei.

Compania Hidromecanica SA din Brasov, a realizat in 2005 o cifra de afaceri de 21 milioane lei (5,8 milioane euro) si un profit de 7,77 milioane lei (2,14 milioane euro). Compania avea un numar de 760 de angajati.



Citeste si