26 Aprilie 2005

Interes maxim pentru actiunile petroliere

In lipsa de la tranzactionare a SIF-urilor, investitorii de la Sibiu si-au indreptat, ieri, atentia catre companiile petroliere.

Pretul actiunilor SNP a inregistrat o scadere de peste 5%, acesta coborand de la 0,3505 la 0,3339 lei. Totusi, cumparatorii de optiuni CALL mizeaza pe o revenire a pretului pana in iunie, achizitionand la preturi de exercitare de 0,4150 lei cu prime de 250 lei si 0,43 lei cu prime de 150 lei. Optiunile PUT au fost tranzactionate la un pret de 0,35 lei pentru care s-au platit prime de 300 - 350 lei.

Actiunile RRC au deschis sedinta la 0,0957, au coborat la 0,09 si au inchis la 0,0918 lei.
Pretul actiunilor TLV cu scadenta iunie a inregistrat o noua scadere, el fiind stabilit la 0,7921 lei, tranzactiile realizandu-se in culoarul 0,7910-0,8350 lei. Actiunile CALL si PUT au fost cumparate la un pret de exercitare de 1 leu cu prime de 75 lei, respectiv 1.800 lei.

Actiunile BRD cu scadenta iunie au coborat de la 4,7 la 4,48 lei. Pentru septembrie, primele contracte au fost realizate la 4,85 lei, dupa care pretul a coborat la 4,515 lei. In piata leu/euro, tranzactiile pentru iunie au fost realizate la preturi cuprinse intre 3,5980 si 3,6070 lei.

Paritatea euro/dolar a deschis sedinta la 1,3005 dolari, pe final coborand la 1,2935 dolari.



Citeste si