29 Iunie 2020

Raiffeisen Bank anunță credite imobliliare cu dobânzi reduse: cum arată oferta



Raiffeisen Bank România anunță pentru perioada 23 iunie - 23 august 2020 o dobândă variabilă de 5,19% pe an( 2,75% marja de dobândă +2,44% IRCC, valabil până la 30.06) sau o dobândă fixă pentru 7 ani, de 6% pe an.

Creditul imobiliar oferit de către Raiffeisen Bank România are următoarele caracteristici:

  • Dobânda: variabilă de 5,19% pe an și fixă de 6% (în primii 7 ani), apoi variabilă;
  • Valoare: intre 5.000 și 300.000 EUR (echivalentul în lei);
  • Perioada: între 3 și 30 de ani;
  • Garanție: ipoteca de rang 1 instituită asupra imobilului achiziționat sau asupra unor bunuri imobile aflate în proprietatea solicitantului sau a unor terți;
  • Avans:15%-35% din valoarea imobilului, în funcție de zonă și localitate;
  • Asigurare: obligatorie pentru imobilul adus în garanție, cesionată în favoarea băncii;

În agențiile Raiffeisen Bank clienții pot obține preaprobarea financiară pentru aceste credite imobiliare cu actul de identitate, fără documente de venit, valabila 90 de zile, timp în care pot cauta casa pe care si-o doresc.

Exemplu de calcul: pentru un credit de achizitie locuinta de 200.000 Lei, pe o perioada de 25 de ani cu o rata a dobânzii variabile de 5,19% (IRCC+2,75%), valabilă pentru clienții care își încasează salariul în cont la Raiffeisen Bank, rata lunară este 1.196,79 lei, DAE 5,82%. Au fost luate in calculul DAE toate taxele si comisioanele, inclusiv costurile asigurarii imobilului (cea obligatorie PAD si cea facultativa), in situatia in care ar fi incheiate cu societatea de asigurari a bancii si taxa de evaluare imobil, pe baza unui raport intocmit de catre un evaluator cu care banca are conventie.

Raiffeisen Bank deserveste 2,1 milioane de clienti persoane fizice, aproximativ 93.000 de IMM-uri si 5.700 de corporatii. La sfarsitul primului semestru din 2020, banca avea peste 4.800 de angajati, 350 de agentii in toata tara, aproximativ 770 de ATM-uri, 22.300 de EPOS-uri si 334 de masini multifunctionale (MFM-uri).



Citeste si