23 Februarie 2007

Investitorii asteapta informatii despre dividendele acordate de SIF-uri

Valoarea schimburilor incheiate ieri la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a fost de 41,86 milioane lei (12,37 milioane euro), in scadere cu 32% fata de sedinta anterioara, deoarece investitorii asteapta informatii privind privind dividendele acordate de trei SIF-uri, spun brokerii

"Lichiditatea sedintei de joi (n.red. ieri) a fost medie, cauza principala fiind incertitudinea cu privire la convocatoarele pentru adunarile generale la Societatile de Investitii Financiare (SIF)", a afirmat, citat de NewsIn, Dragos Rosu, broker la Finans Securities.

Indicele compozit al bursei, BET-C, a crescut scazut, miercuri joi, cu 0,05% de la 5.672,58 puncte, pana la 5.669,76 puncte. Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, s-a depreciat cu 0,04%, de la 20.112,63 puncte, pana la 20.103,62 puncte. Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a crescut cu 0,3%, de la 8.822,29 puncte pana la 8.846,50 puncte. Indicele BET-FI, care arata evolutia celor cinci SIF-uri, s-a apreciat cu0,01% fata de valoarea inregistrata in sedinta anterioara, de la 63.089,49 puncte pana la 63.103,37 puncte.

Valoarea schimburilor incheiate cu actiunile societatilor financiare (SIF) a fost de peste 22 milioane lei (6,5 milioane euro) si a reprezentat mai mult de 52% din rulajul total al pietei.

Cel mai activ titlu financiar a fost SIF Transilvania (SIF3), cu tranzactii de 6,8 milioane lei, urmat de actiunile SIF Moldova (SIF2), cu schimburi de peste 6,5 milioane lei. Actiunile SIF3 au crescut scazut cu 0,31% de la 3,21 lei, pana la 3,20 lei. Actiunile SIF 2 s-au scumpit cu 0,33%, de la 3,05 lei pe titlu, pana la 3,06 lei.

"In cazul SIF-urilor se asteapta convocatoarele la SIF Oltenia, Banat Crisana si Muntenia, pentru a vedea modalitatea de folosire a profitului, fie in distribuirea de dividende fie in acordarea de titluri gratuite", a mai spus Rosu.

Actiunile Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) s-au scumpit cu 2,97% fata de cotatia din sedinta de miercuri, de la 0,10 lei pana la 0,101 lei. Valoarea schimburilor cu titlurile rafinariei a fost de 1,2 milioane lei. Cotatia actiunilor SNP Petrom a scazut cu 1,65% de la 0,605 lei, pana la 0,595 lei. Valoarea tranzactiilor cu titlurile SNP a fost de 559.121 lei.

Titlurile Bancii Transilvania au fost oprite de la tranzactionare in sedinta de joi din cauza desfasurarii adunarii generale pentru alegerea noului auditor al bancii. Actiunile BRD SocGen s-au apreciat cu 0,44% de la 22,50 lei, pana la 22,60 lei. Valoarea tranzactiilor cu actiuni BRD SocGen a fost de 1,57 milioane lei. Actiunile Bancii Comerciale Carpatica s-au ieftinit cu 1,65%, de la 0,605 lei, pana la 0,595 lei. Schimburile cu titlurile bancii au fost, joi, de 84.721 lei.

Actiunile Transelectrica s-au ieftinit cu 0,63%, de la 47,50 lei, pana la 47,20 lei. Valoarea schimburilor cu titlurile Transelectrica a fost de 954.253 lei.

In sedinta de ieri au fost tranzactionate obligatiuni emise de Banca Comerciala Carpatica in valoare de peste 2 milioane lei.



Citeste si