15 Septembrie 2020

Mugur Podaru, CEC Bank: Plățile prin mobile banking s-au dublat în primul semestru



CEC Bank a înregistrat o dublare a numărului tranzacțiilor realizate prin internet și mobile banking în primul semestru din 2020, pandemia accelerând digitalizarea serviciilor bancare și îmbunătățind totodată gradul de adoptare al serviciilor digitale în rândul clienților, a declarat Mugur Podaru, e-banking manager – CEC Bank, în cadrul conferinței Future Banking 2020 organizată de Wall-Street.ro.

”Una dintre primele măsuri implementate la startul pandemiei a fost activarea mobile internet banking pentru clienții nostri, pentru a le permite să realizeze operațiuni de zi cu zi de la distanță. În cadrul CEC Bank, plățile facute prin internet și mobile banking s-au dublat față de primul semestru din 2019”, spune Mugur Podaru.

Banca a lansat anul acesta și CEC_IN, un produs prin care românii pot deveni clienți ai CEC fără drumuri la bancă, înregistrarea fiind bazată pe un apel video cu un operator.

”Procesul de online onboarding s-a dovedit a fi folositor în special în contextul pandemiei pentru că ne-a permis să activăm servicii pentru clienți fără a fi necesară prezența fizică a acestora în sucursale. Acum, după ce am integrat ghiseul.ro în aplicația noastră mobilă, lucrăm la o noua platformă de internet banking și la un catalog online pentru produse bancare”, a declarat reprezentantul CEC Bank.

Mugur Podaru a fost prezent la Future Banking 2020, eveniment organizat de Wall-Street.ro în parteneriat cu ING Bank România (innovation partner), ING Tech (gold partner), Mastercard (gold partner), Smart Fintech (gold partner), BCR România (gold partner), Temenos (gold partner), Tremend (gold partner), Raiffeisen Bank România (gold partner), First Bank (silver partner), Elevator Lab (silver partner), Banca Transilvania (silver partner), Namirial Group (silver partner), Fintech OS (silver partner), CEC Bank (silver partner), iFactor (silver partner), Modex (silver partner), Info Cert (silver partner), Twispay (silver partner), Prime Dash (silver partner), Beez (silver partner), Citi (silver partner), Inform (sponsor) și Alpha Bank (sponsor).



Citeste si