20 Martie 2007

Turism Felix debuteaza la Bursa in sedinta de miercuri

Actiunile societatii Turism Felix SA Baile Felix vor fi tranzactionate la categoria a doua a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) incepand cu sedinta de miercuri 21 martie, informeaza NewsIn.

Titlurile companiei de turism vor putea fi tranzactionate cu simbolul TUFE. In prezent actiunile Turism Felix se tranzactioneaza la Rasdaq, ultima cotatie, de 1,30 lei fiind inregistrata in sedinta din 14 martie.

Societatea Turism Felix din Oradea si-a majorat capitalul cu 4,751 milioane lei, la 24,807 milioane lei, in urma unei oferte publice primare inainte de listarea companiei la Bursa de Valori Bucuresti, potrivit unui comunicat al companiei din septembrie anul trecut.

Oferta de vanzare a fost lansata pentru a majora capitalul social in vederea listarii la Bursa, iar banii vor fi utilizati pentru continuarea investitiilor in companie. Oferta intiala prevedea vanzarea a 77 milioane de actiuni, din care au fost subscrise doar 47,51 milioane de titluri, restul de 29,48 milioane de actiuni fiind anulate.

Cele cinci societati de investitii financiare (SIF-uri), detin aproape integral capitalul social al companiei care administreaza statiunea balneara Felix. SIF 3 Transilvania este actionarul majoritar cu un pachet de 63,40% din titlurile societatii, urmat de SIF 5 Oltenia cu 16,42%. Celelalte trei SIF-uri detin sub 5% fiecare din actiunile Turism Felix.



Citeste si