30 Martie 2007

Titlurile bancilor au dominat sedinta BVB

Valoarea schimburilor incheiate ieri la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a scazut cu 38,8% fata de sedinta de miercuri, pana 32,10 milioane lei (9,53 milioane euro), investitorii preferand titlurile bancilor, care au dominat tranzactiile, spun brokerii

Indicele compozit al bursei, BET-C, a crescut joi cu 0,37%, de la 5.537,00 puncte pana la 5.557,35 puncte. Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, s-a apreciat cu 0,48%, de la 19.275,56 puncte pana la 19.367,24 puncte. Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a crescut cu 0,33%, de la 8.522,20 puncte pana la 8.550,33 puncte. Indicele BET-FI, care arata evolutia celor cinci SIF-uri, s-a apreciat cu 0,06% fata de valoarea inregistrata in sedinta anterioara, de la 59.486,36 puncte pana la 59.522,13 puncte.

"Lichiditatea a fost modesta in sedinta de joi, iar explicatia este pretul titlurilor, care ii determina pe investitori sa nu actioneze", a explicat citat de NewsIn, Mihai Piscan, broker la Intercapital Invest.

Valoarea schimburilor incheiate joi cu actiunile SIF-urilor a fost de 14,89 milioane lei (circa 4,43 milioane euro) si a reprezentat aproape jumatate (46,38%) din rulajul total al pietei. Cel mai activ titlu financiar a fost SIF Moldova (SIF2), cu tranzactii de 4,19 milioane lei, urmat de actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1), cu schimburi de peste 4,10 milioane lei. Actiunile SIF1 s-au ieftinit cu 1,02%, de la 2,93 lei pana la 2,90 lei. Cotatia titlurilor SIF2 a crescut cu 1,05% de la 2,86 lei pana la 2,89 lei.

Cotatia actiunilor Petrom (SNP) a stagnat la 0,57 lei, iar valoarea tranzactiilor cu titlurile SNP a fost de 1,05 milioane lei. Actiunile Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) s-au apreciat cu 1,48% de la 0,0946 lei, pana la 0,096 lei. Valoarea schimburilor cu titlurile rafinariei a fost de 730.728 lei.

Tranzactiile cu titlurile Bancii Transilvania (TLV) au atins 4,55 milioane lei, iar actiunile TLV au crescut cu 1,9%, de la 1,05 lei, pana la 1,07 lei. Actiunile BRD SocGen (BRD) s-au depreciat cu 0,47%, de la 21,30 lei, pana la 21,20 lei, pe fondul unor tranzactii de 4,6 milioane lei.

Actiunile Transelectrica (TEL) s-au depreciat cu 0,83%, de la 48,10 lei, pana la 47,70 lei, pe fondul unor tranzactii de 1,2 milioane lei. "sedinat de joi confirma faptul ca pe termen scurt s-ar putea sa mai asistam la cresteri ale cotatiilor titlurilor listate, mai ales ca pietele internationale s-au calmat", a mai spus Piscan.



Citeste si