6 Aprilie 2007

Actiunile scumpe au redus lichiditatea BVB



Schimburile Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au scazut cu 15,3% fata de sedinta anterioara pana la 32,15 milioane lei (9,63 milioane euro), deoarece investitorii manifesta prudenta fata de o tendinta incerta a cotatiilor actiunilor, care s-au scumpit in cursul zilei.

"Piata de capital traverseaza o perioada de scadere a cotatiilor, care din cand in cand este intrerupta de scurte perioade de crestere, iar investitorii sunt in asteptare", a spus, citat de NewsIn, Dragos Rosu, broker la Finans Securities.

Indicele compozit al bursei, BET-C, a crescut cu 1,34%, de la 5.706,47 puncte pana la 5.782,99 puncte. Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, s-a apreciat cu 0,3%, de la 19.274,12 puncte pana 19.331,26 puncte. Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a crescut cu 0,25%, de la 8.544,11 puncte pana la 8.565,25 puncte. Indicele BET-FI, care arata evolutia celor cinci SIF-uri, s-a apreciat cu 1,42% fata de valoarea inregistrata in sedinta anterioara, de la 58.924,65 puncte pana la 59.759,78 puncte.

Valoarea schimburilor incheiate cu actiunile SIF-urilor a fost de 12,9 milioane lei (circa 3,87 milioane euro) si a reprezentat 40,18% din rulajul total al pietei. Cel mai activ titlu financiar a fost SIF Banat Crisana (SIF1), cu tranzactii de 4,7 milioane lei, urmat de actiunile SIF Oltenia (SIF5), cu schimburi de peste 4,5 milioane lei. Actiunile SIF5 s-au scumpit cu 1,56%, de la 3,20 lei pana la 3,25 lei. Cotatia titlurilor SIF1 a crescut cu 1,06%, de la 2,82 lei pana la 2,85 lei.

Cotatia actiunilor Petrom (SNP) a scazut cu 0,88%, de la 0,556 lei, pana la 0,56 lei, iar valoarea tranzactiilor cu titlurile SNP a fost de 716.171 lei. Actiunile Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) s-au depreciat cu 0,97%, de la 0,103 lei., pana la 0,102 lei. Valoarea schimburilor cu titlurile rafinariei a fost de 469.824 lei.

Tranzactiile cu titlurile Bancii Transilvania (TLV) au atins 3,4 milioane lei, iar actiunile TLV s-au scumpit cu 0,96%, de la 1,04 lei, pana la 1,05 lei. Actiunile BRD SocGen (BRD) s-au apreciat cu 1,42%, de la 21,10 lei, pana la 21,40 lei pe fondul unor tranzactii de 744.798 lei.

Actiunile Transelectrica (TEL) s-au depreciat cu 0,21%, de la 47,50 lei, pana la 47,40 lei, pe fondul unor tranzactii de 996.958 lei. In sedinta de astazi, actiunile Alro Slatina au crescut cu 14,49% pana la 7,90 lei pe titlu. "in cazul Alro, cresterea este datorata atat numarului mic de actiuni care se afla in piata, cat si asteptarilor unui profit bun", a declarat Rosu.



Citeste si