27 Aprilie 2007

Uniqua Group Austria vrea sa preia integral Astra Asigurari



Uniqua Group Austria sa intentioneaza sa preia integral compania de asigurari Astra Asigurari S.A., al saptelea asigurator din Romania, la care detine deja o participatie de 27%, pentru a deveni lider al pietei romanesti

"Compania vrea sa devina lider pe piata asigurarilor din Romania, prin folosirea bazei solide de care dispun ambii parteneri si prin inovatii la nivelul ofertei de produse pentru persoane fizice si companii", potrivit raportului financiar al Uniqua, citat de NewsIn. in anul 2006, compania a inregistrat o crestere a primelor cu peste 80%, pe piata romaneasca.

"Intrarea Romaniei in Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007 va alimenta si mai mult cresterea economica a tarii, iar acesta este un element care va contribui puternic la dezvoltarea companiei pe aceasta piata in urmatorii ani", se spune in raportul Uniqua.

In acest moment, actionarii principali ai Astra Asigurari sunt Nova Trade Group, cu 72% din actiuni, si Uniqa, cu 27% din actiuni. Astra Asigurari s-a constituit in anul 1991, ca rezultat al divizarii Administratiei Asigurarilor de Stat (ADAS), si a preluat activul si pasivul aferente companiilor cu capital mixt, strain si roman si toate operatiunile de asigurare – reasigurare dintre ADAS si companiile straine.

Compania de asigurari Astra-Uniqa are un capital social de 55 milioane euro, cel mai mare din piata romaneasca de asigurari, a spus recent directorul companiei Astra-Uniqa, Ion Olteanu.

In 2006, valoarea preliminata a primelor brute subscrise, totale (viata si non viata) a crescut cu 81,1% in 2006, fata de anul 2005 si s-a cifrat la 305,6 milioane lei, a declarat Olteanu. Daunele platite de companie au inregistrat o crestere cu 41% in 2006 fata de 2005, insumand 123,1 milioane lei.

"In prezent Astra-Uniqa are un portofoliu care cuprinde peste 60 de tipuri de asigurari, atat generale, cat si de viata, acoperind toate clasele de risc, de la incendiu si calamitati naturale pana la raspunderea civila si profesionala, accidente de persoane, auto sau risc financiar. Asigurarile agricole au inregistrat o crestere substantiala in 2006 fata de 2005 (aprox 200%), cand a fost reactivata aceasta linie de asigurari", a adaugat directorul Astra-Uniqa.



Citeste si