14 Octombrie 2022

Identitatea digitală: Adrian Moraru, Infocert, vine la Future Banking Summit



Identitatea digitală este vitală în procesul de transformare prin care trecem în prezent. Sunt câteva elemente definitorii care marchează acest proces, pentru că de această identitate depinde relația unui utilizator cu produsele și serviciile financiare scrie Futurebanking.ro.

Acesta este subiectul unui panel special în cadrul Future Banking Summit, dedicat acestei teme, care va fi susținut de Adrian Moraru – Senior Sales Manager, InfoCert Romania. Future Banking Summit are loc la Brașov, la hotelul Qosmo, între 19 și 20 octombrie 2022.

„În Europa există o presiune pentru omogenizarea modelelor de identitate digitală. Încă din septembrie 2020, s-a dezvoltat la nivel European conceptul de «decentralized e-identity», o tehnologie care ne poate permite controlul datelor utilizate și modul în care ele sunt utilizate. De fiecare dată, când o aplicație sau un website ne solicită crearea unei noi identități digitale sau logarea printr-o platformă mare, pierdem controlul și managementul propriilor date de identitate”, a spus Adrian.

Anul trecut, Comisia Europeană a prezentat propunerea de revizuire a Regulamentului eIDAS – versiunea eIDAS 2.0 – care se va baza pe un digital wallet, emis sub o schema auditată. Acest digital wallet poate fi utilizabil online și offline pentru a accesa servicii publice și private. Va conține date de identitate de încredere cum ar fi: nume, prenume sau data nașterii și alte atribute de încredere furnizate de surse private, precum: bănci, telecom, utilități și educație. În acest fel, utilizatorul va avea control deplin al datelor și a dezvăluirii datelor.

La pachet cu identitatea digitală vine și semnătura electronică, care este din ce în ce mai mult utilizată de organizații, pentru că astfel își pot accelera procesele de business.

Avantajele semnăturii digitale sunt evidente: crește eficiența operațională, și, în același timp, susține angajamentul pentru sustenabilitate deoarece se reduce cantitatea de hârtie utilizată, dar și costurile ecologice ale mobilității și fricțiunii implicate. Apariția digital wallet va susține cu siguranță creșterea utilizării semnăturii digitale.

Citește materialul integral pe Futurebanking.ro.



Citeste si