26 Octombrie 2022

Euro valorează mai mult de un dolar pentru prima dată în ultima lună



Moneda euro a revenit astăzi deasupra parităţii cu dolarul, pentru prima dată de la mijlocul lunii septembrie, profitând de o uşoară depreciere a monedei americane ca urmare a datelor slabe privind evoluţia pieţei imobiliare americane dar şi a posibilităţii unei noi înăspriri a politicii monetare a BCE, informează AFP, preluat de Agerpres.

Moneda europeană a devenit mai scumpă decât dolarul raportat la leu, care a câştigat teren în faţa principalelor valute.

Astfel, moneda naţională s-a apreciat în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,8793 lei, în scădere cu 2,45 bani (0,50%), comparativ cu cotaţia precedentă, de 4,9038 lei.

Leul s-a apreciat semnificativ şi în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,8676 lei, în scădere cu 10,08 bani în comparaţie cu valoarea de marţi, când s-a situat la 4,9684 lei.

Moneda naţională s-a apreciat în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 4,9194 lei, în scădere cu 3,57 bani (-0,72%), faţă de 4,9551 lei, cotaţia anterioară.

La rândul său, lira sterlină a continuat şi ea să se aprecieze, după ce noul premier Rishi Sunak a reuşit să liniştească pieţele financiare după dezastrul provocat de Guvernul de scurtă durată condus de Liz Truss, a cărui politică fiscală a prăbuşit lira la cel mai scăzut nivel din istorie.

Reculul economic din zona euro s-a accelerat în luna octombrie

Potrivit indicatorilor PMI publicaţi luni, care servesc drept barometru al activităţii economice, reculul economic din zona euro s-a accelerat în luna octombrie în sectorul privat, ceea ce face să planeze spectrul unei recesiuni.

De asemenea, investitorii se aşteaptă ca Banca Centrală Europeană (BCE) să anunţe joi o nouă majorare a dobânzii de referinţă cu 0,75 puncte de bază, ceea ce ar trebui să susţină cursul de schimb al monedei unice. Instituţia de la Frankfurt a majorat deja, de două ori, costul creditului în zona euro, cu 0,50 puncte de bază în luna iulie şi cu 0,75 puncte de bază în luna septembrie.

Chiar dacă "este puţin probabil ca zona euro să evite recesiunea", temperaturile ridicate şi "scăderea semnificativă a preţurilor la energie, în special la gaze naturale, ar putea aduce o anumită uşurare" pe termen scurt, afirmă Thu Lan Nguyen, de la banca germană Commerzbank. Cu toate acestea, analistul trage totuşi un semnal de alarmă, potrivit căruia "este încă mult prea devreme să sperăm o revenire durabilă" în ceea ce priveşte criza energetică din Europa care a erodat puterea de cumpărare a consumatorilor în ultimele luni.



Citeste si