17 Martie 2023

Câciu: Dacă nu faci nimic și doar plafonezi prețurile RCA, lucrurile pot derapa



Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat, la Digi24, că ASF va veni în perioada următoare cu o analiză a vulnerabilităților legislative ale pieței asigurărilor, după insolvența Euroins, și va propune Parlamentului și Guvernului soluții de modificare.

Între timp, spune acesta, Executivul va interveni pe termen scurt pentru a proteja consumatorii, una dintre opțiunile legale aflate la dispoziția acestuia fiind plafonarea pe maxim 6 luni a tarifelor RCA. Însă Câciu avertizează că, fără un plan de acțiuni concrete în timpul stagnării prețurilor, „lucrurile pot derapa”.

”Pe baza analizei cu care vine ASF și care să spună care sunt vulnerabilitățile în legislație. Poate nu au toate atribuțiile, poate le mai trebuie, poate trebuie întărit rolul Autorității. Ceea ce va trebui să facem pe termen scurt, dacă este cazul, și pe baza analizei pe care ASF o să o înainteze Guvernului, dacă este cazul, să intervenim pentru a proteja consumatorii, vom interveni. Important este ca la finalul zilei, în urma acestor decizii pe care le vom lua, consumatorii, pe de o parte, să fie protejați pentru a nu mai crește prețurile și, de ce nu, să vedem prețuri mai mici pe această piață. Plafonarea poate fi o soluție sub o singură condiție, să fie însoțită de un plan de acțiuni concret și asumat de către ASF și de Parlament pentru o îmbunătățire a legislației privind aceste piețe”, a declarat Adrian Câciu.



Citeste si