1 Iunie 2007

Bega Com SA controleaza 97,6% din capitalul Faur SA

Compania Bega Com SA, actionarul majoritar al Faur SA Bucuresti si-a majorat detinerea de la 85,9%, pana la 97,6% din capital in urma transferului a 11,697% din capital din contul Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului catre Bega Com, informeaza NewsIn.

Actionarii Faur SA au decis, in luna februarie, majorarea capitalului social cu 4,07 milioane lei (1,20 milioane euro), de la 37,646 milioane lei, pana la 41,71 milioane lei. Din totalul de actiuni emise, peste 3,29 milioane de titluri au ramas nesubscrise, ele urmand sa fie anulate, conform deciziei Consiliului de Administratie al Faur Bucuresti. Ca urmare a finalizarii procesului de majorare, actionarul majoritar, Bega Com detine 84,8% din capital, iar AVAS controleaza 14,063% din actiunile companiei.

Actiunile Faur sunt tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti, la categoria necotate, sub simbolul FAU. Ultima zi de tranzactionare a fost 15 martie, cand actiunile FAU au inchis la 0,90 lei, ceea ce da o capitalizare de 13,55 milioane lei.



Citeste si