19 Mai 2005

Pretul futures al actiunilor SIF a crescut cu pana la 4 la suta

Piata la termen de la Sibiu a fost “inundata" ieri de ordine de cumparare de contracte futures pe derivatele cu actiunile de la BVB.

Evolutia SIF-urilor a fost asigurata de zvonurile privind majorarea limitei maxime de detinere de la 0,1%, in prezent, la 1%. Astfel, SIF 2 cu scadenta iunie a fost tranzactionat la 1,08 - 1,11 lei si la 1,1950 - 1,21 lei pentru septembrie, in crestere cu circa 4% fata de sedinta precedenta. La randul lor, titlurile SIF 5 cu scadenta iunie au urcat de la 1,2790 lei, in cursul diminetii, la 1,31 lei, in partea a doua a zilei.

Aceasta crestere de pret s-ar putea opri. “Piata nu a uitat ca au mai aparut declaratii oficiale care au facut valuri mari, dar lipsa unei decizii concrete a adus o scadere rapida a cotatiilor, a declarat un broker sibian. Sa nu uitam ca actiunile SIF 5 au atins pentru iunie un maxim de 20 lei, iar SIF 2 de 1,7449 lei".
Titlurile bancare nu au mai fost foarte tranzactionate, chiar daca preturile au crescut cu pana la 1%.

Actiunile BRD cu scadenta iunie au fost cotate la 4,6 - 4,64 lei si la 4,65 lei pentru septembrie, iar cele TLV la 0,8 - 0,805 lei, respectiv 0,8850 lei. Optiunile CALL pe actiunile TLV au fost tranzactionate la un pret de exercitare de 0,94 lei, cu prime de 12,5 lei, iar cele PUT la 0,78 lei, cu prime de 20 lei.

Actiunile petroliere au stagnat, cele SNP cu scadenta iunie fluctuand intre 0,3455 - 0,35 lei, iar cele RRC la 0,0942 - 0,0945 lei, pentru prima luna de toamna ele fiind cotate la 0,1049 - 0,1050 lei.

In crestere s-au aflat actiunile CMP, cotate la 1,7 lei fata de 1,6 lei acum doua zile, in timp ce titlurile RBR au stagnat la 0,1630 - 0,1640 lei.

Paritatea euro/dolar a fost stabila, ea fiind cotata la 1,27 lei.
De semnalat aparitia primelor cotatii de vanzare pe raportul leu/euro cu scadenta septembrie. Acestea au fost de 3,69 lei, semn ca investitorii mizeaza pe mentinerea status quo-ului in piata valutara.



Citeste si