16 Noiembrie 2007

Astra-Uniqa: Pierderi de 14,29 mil. lei in primele noua luni din 2007

Compania de asigurari Astra-Uniqa a afisat o pierdere de 14,29 milioane lei (4,26 milioane euro) pentru primele noua luni ale acestui an, ca urmare a cresterii cu circa 33% a daunelor platite, in special pe segmentul asigurarilor generale

In primele noua luni din 2006, compania afisase un profit de 3,22 milioane lei.

Pierderea raportata de companie pentru perioada ianuarie-septembrie 2007 s-a produs in special ca urmare a cresterii cu 33% a cheltuielilor cu daunele pe segmentul asigurarilor generale, care au fost de 120,62 milioane lei, comparativ cu perioada similara din 2006, cand cheltuielile cu daunele au fost de 81,83 milioane lei.

In perioada ianuarie-septembrie 2007, cheltuielile din exploatare s-au situat la 105,28 milioane lei (asigurari generale si viata), la aproape acelasi nivel cu cele afisate in primele noua luni din 2006, cand acestea au fost de 103,35 milioane lei. Din cheltuielile de exploatare, cheltuielile de achizitie au fost de 64,93 milioane lei, iar cheltuielile de administrare au insumat 41,14 milioane lei.

In perioada analizata, compania a inregistrat venituri din prime brute subscrise de 276,85 milioane lei pe segmentul asigurarilor generale, cu circa 11% peste nivelul primelor noua luni din 2006, cand volumul primelor brute a fost de 247,24 milioane lei. Veniturile din prime brute subscrise pe segmentul asigurarilor de viata au fost de 4,91 milioane lei, de trei ori mai mare fata de acelasi interval din 2006, cand au insumat 1,21 milioane lei.

Astra Asigurari a fost infiintata in 1991, desprinzandu-se din fosta companie de stat ADAS. Uniqa a fost fondata in 1999, prin fuzionarea dintre Raiffeisen Versicherung si Austria Collegiataet. Astra-Uniqa are o retea teritoriala de peste 200 de sucursale si agentii in toata tara.



Citeste si