Seful CSA: Asigurarile de viata vor ajunge la 45% din piata in urmatorii zece ani
'"Ne vom apropia astfel de media din Uniunea Europeana, unde asigurarile de viata reprezinta, ca volum, mai mult de jumatate din asigurarile incheiate", a explicat Toncescu.
CSA estimeaza, pentru sfarsitul acestui an, primele brute subscrise pe piata din Romania de peste 2 miliarde euro, dintre care 1,63 miliarde euro reprezinta volumul primelor brute subscrise din asigurari generale, care au o pondere de 81,5% din total, a precizat Toncescu, in cadrul unuia dintre seminariile EU-COFILE desfasurate la Sinaia si organizate de banca centrala, Alpha Bank si Asociatia Romana a Bancilor (ARB).
Seful CSA a estimat cota de piata a primelor cinci companii de asigurari din Romania, dupa preluarea Asirom de catre Vienna Insurance Group, la aproximativ 70%. In urma achizitiei Asirom, asiguratorul austriac va controla peste 30% din piata asigurarilor din Romania, a mai explicat Toncescu.
In prezent, primele companii de asigurari din Romania, dupa volumul primelor brute subscrise, sunt Allianz-Tiriac, Omniasig si Asirom, a adaugat Toncescu.