7 Februarie 2008

Leul a pierdut ieri peste 3 bani



Moneda nationala s-a depreciat ieri cu 0,91% pana la 3,6579 lei/euro, potrivit cursului de referinta anuntat de banca centrala, insa leul s-a depreciat mai putin semnificativ decat alte monede ale tarilor din regiune, pe fondul aprecierii dolarului, sustin dealerii.

Ieri, cursul de referinta afisat de banca centrala era de 3,6349 lei/euro.

"Intarirea monedei americane a determinat deprecierea valutelor din statele emergente. In acelasi timp, pe piata pare sa fie lipsa de lichiditate in lei", a declarata dealerul Bancii Transilvania, Ioan Birle, citat de NewsIn.

In deschiderea sedintei de azi, moneda nationala a continuat sa se deprecieze usor, ajungand la 3,6800 lei/euro, fata de nivelul de 3,65 lei/euro de marti seara, in ciuda dobanzilor ridicate si urmand o tendinta descendenta regionala.

Dupa pranz, moneda nationala a castigat teren pana la cotatii de sub 3,67 lei/euro, iar la ora 13:55, leul se tranzactiona cu 3,6626-3,6696 lei/euro.

Cursul afisat astazi de banca centrala arata o depreciere cu peste 3 bani (1,41%) a monedei nationale fata de dolar, de la 2,4687 lei/dolar, cat era marti, la 2,5037 lei/dolar.

Pe pietele internationale, dolarul a oscilat intre 1,4590 si 1,4662 dolari/euro, iar la 13:55 ora Romaniei, cotatia era de 1,4623 dolari/euro.

Banca centrala a afisat in prima parte a zilei de azi un nivel al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 9,08% pe an, fata de 8,88% % pe an cat era marti, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a crescut, la 9,71% pe an, de la 9,55% pe an.

Dobanzile interbancare la depozitele pentru o zi, de tip overnight, se mentin in jurul nivelului de 9,50%, dar au ajuns chiar la 10%.



Citeste si