11 Martie 2008

Leul s-a mentinut ieri la 3,72 lei/euro

Moneda nationala era cotata la 3,7175-3,7245 lei/euro astazi seara, la un nivel apropiat de cel de la inchiderea sedintei valutare de vineri, dupa ce in timpul zilei cursul a oscilat in jurul valorii de 3,72 lei/euro, pe fondul unui volum relativ mic de ordine de tranzactionare, sustin dealerii.

"Piata a fost destul de linistita luni, iar leul a urmat tendinta generala de usoara apreciere fata de euro pe care au avut-o si alte monede din regiune", a declarat seful departamentului de tranzactii interbancare al Volksbank, Monica Angelescu, citat de NewsIn.

Moneda nationala s-a depreciat la primele tranzactii de la 3,72 la 3,7365 lei/euro, dupa care a recuperat terenul pierdut pana la 3,71 lei/euro. Dupa ora 10:30 leul a inceput din nou sa se deprecieze usor, pana la 12:00 cand ajunsese la 3,7220 lei/euro, dupa care moneda nationala s-a apreciat aproape constant pana la 3,7070 lei/euro.

Dupa ora 13:00, leul a reinceput sa piarda teren, iar la 16:50, dupa inchiderea sedintei locale, bancile cumparau un euro cu 3,7175 lei si il vindeau cu 3,7245 lei.

Cursul afisat azi de banca centrala arata o apreciere a leului fata de moneda europeana cu doi bani (,57%), pana la 3,7164 lei/euro, respectiv cu 0,26% fata de dolar, de la 2,4243 lei/dolar, cat era vineri, la 2,4180 lei/dolar.

Pe pietele internationale, moneda americana s-a apreciat usor de la 1,5403 la 1,5314 dolari/euro, iar la 16:50, euro era cotat la 1,5355 dolari.

Banca centrala a afisat, in prima parte a zilei de astazi, un nivel al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 8,87% pe an, usor mai scazut fata de cel de 8,91% de vineri.

Dobanda pentru depozitele overnight plasate (ROBOR) a fost de 9,37% pe an, peste nivelul de la sfarsitul saptamanii precedente, de 8,75%.

BNR a atras in cursul zilei de azi 1,327 miliarde lei (356 milioane euro) de pe piata interbancara, in depozite la doua saptamani la care acorda o dobanda anuala egala cu cea de politica monetara, de 9% pe an.



Citeste si