24 Martie 2008

Fondurile de pensii mici care isi vand portofoliul cer intre150 si 200 euro pe participant

Administratorii mici de pensii obligatorii isi negociaza portofoliul la preturi cuprinse intre 150 si 200 euro pentru fiecare aderent, iar jucatorii cu peste 50.000 de participanti urmaresc consolidarea pozitiei prin achizitii sau prin fuziuni.

"Fondurile care au mai putin de 50.000 de aderenti sunt nevoite sa-si vanda portofoliul, iar unii jucatori deja negociaza intre 150 si 200 euro pentru un participant", potrivit unor surse din piata citate de NewsIn.

Despre Bancpost Fond de Pensii si de MKB Romexterra nu exista informatii despre vreo eventuala vanzare, potrivit acelorasi surse.

Potrivit calculelor NewsIn, la un pret de 150 de euro pe participant, cel mai scump portofoliu ar fi cel al Bancpost (3,5 milioane euro), iar cel mai ieftin al societatii Marfin, cu o valoare de circa 29.000 euro.
Fondurile care au strans mai putin de 50.000 de aderenti si care se "califica" pentru vanzarea portofoliului sunt Bancpost (23.299 participanti - 3,5 milioane euro), OTP (20.261 aderenti - 3 milioane euro), Prima Pensie (17.070 participanti - 2,6 milioane euro), KD (7.233 participanti - 1,1 milioane euro), MKB Romexterra (1.884 aderenti - 283.000 euro), Zepter (1.649 participanti - 247.000), AG2R (1.127 participanti - 169.000 euro), Marfin (194 participanti - 29.000 euro).

KD Fond de Pensii, care a strans 7.233 participanti, isi cauta deja cumparator - si este considerata interesanta ca portofoliu de administratorii care vor sa-si consolideze pozitia.

In ce priveste nivelul preturilor solicitate pentru un participant, Prima Pensie se apropie de pragul de sus, solicitand aproape 200 de euro de participant, spun sursele din piata.

Potrivit acestora, fondurile cu mai putin de 1.000 de aderenti nu sunt interesante, deoarece preturile vehiculate sunt exagerate pentru ca achizitia sa devina una profitabila.

"Un fond poate obtine pana la o mie de aderenti prin intermediul brokerilor la preturi mult mai mici, odata cu noile intrari pe piata muncii", considera unii jucatori din piata pensiilor private.

Alti administratori interesati sa cumpere cred ca preturile vor inregistra o tendinta descrescatoare in urmatoarele luni.

Administratorii care isi vand portofoliile vor sa-si recupereze cheltuielile pentru atragerea aderentilor
Agentii de marketing care au semnat un contract cu unul dintre administratorii de pensii obligatorii au incasat pentru o semnatura intre 15 si 35 euro. Comisioanele practicate de administratorii pensiilor private obligatorii erau fixe pana la un anumit numar de semnaturi, dupa care urcau, dar nu semnificativ, in functie de numarul de participanti atrasi si de politica firmei respective.

Printre administratorii cu mai putin de 50.000 de aderenti se numara Bancpost, care a oferit comisioane de la 50 lei (circa 15 euro) pentru un participant, KD Fond de Pensii si AG2R, care au platit pentru o semnatura cel putin 20 de euro. De asemenea, Prima Pensie Fond de Pensii a achitat 70 lei pentru fiecare participant atras de un agent de marketing. La aceste cheltuieli se adauga cele cu promovarea si de administrare.



Citeste si