28 Mai 2008

Leul se depreciaza usor, sub presiunea cumpararilor de valuta



Moneda nationala s-a depreciat usor marti, cu mai putin de 0,1% pana la un curs de referinta de 3,6731 lei/euro afisat de banca centrala, pe o tendinta regionala si ca urmare a unor cumparari mai mari de valuta, care au tinut cotatiile sus, sustin dealerii.

Moneda nationala s-a depreciat usor marti, de la cotatii de 3,6630 lei/euro, la deschiderea sedintei, pana la 3,68 lei/euro, prag pe care l-a si depasit pentru un scurt moment in jurul orei 14. La 14:30, leul isi mai revenise si se tranzactiona cu 3,6765-3,6805 lei/euro.

"Sunt miscari similare in zona. A fost un val de cumparari de valuta care a dus piata in sus", a declarat dealerul sef al Bancii Transilvania, Ioan Birle, citat de NewsIn.

Cursul de referinta afisat, marti, de banca centrala arata o apreciere nesemnificativa a leului in fata dolarului, pana la 2,3307 lei/dolar, de la 2,3293 lei/dolar, cat era luni.

Pe pietele internationale, moneda americana s-a apreciat de la 1,58 dolari/euro la cotatii apropiate de 1,5750 dolari/euro, dupa publicarea unor date privind increderea consumatorilor germani, care au creat ingrijorari cu privire la aparitia unor probleme in economia zonei euro. La 14:30, ora Romaniei, euro era cotat cu 1,5757 dolari.

Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de marti, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 9,82% pe an, usor peste cel de 9,78% pe an din sedinta anterioara, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a urcat la 10,32% pe an, de la 10,28% pe an, cat era luni.

Dobanzile la depozitele pentru o zi de tip overnight se mentin peste nivelul dobanzii de politica monetara, la 10-10,5% pe an.

"Au fost plati mai catre Trezorerie in aceasta perioada si va mai dura un timp pana cand acesti bani se vor intoarce in piata", a explicat Birle.



Citeste si