13 Iunie 2008

VB Leasing isii extinde produsele financiare

Volksbank Leasing va permite aprobarea dosarelor fara analiza departamentului de control al riscului pentru autoturismele din gama Dacia si pentru celelalte marci finantate de companie, odata cu dezvoltarea portofoliului de produse tip asset.

Principalul avantaj al finantarii tip asset il reprezinta aprobarea automata a aplicatiilor de finantare, care provin de la companii si persoane fizice autorizate daca sunt indeplinite, cumulat, o serie de conditii cu privire la avans, perioada de finantare si valoarea reziduala.

"Obiectivele noastre au fost, pe de-o parte alinierea la piata, iar pe de alta parte procesarea unui numar mai mare de dosare de leasing", a declarat presedintele VB Leasing, Peter Demmer.

In cazul achizitionarii unui autoturism mai ieftin de 40.000 euro finantat in sistem asset, avansul este de 20% sau 25%, cu o perioada de finantare de 48 luni, respectiv 60 de luni, iar valoarea reziduala este cuprinsa intre 0% - 20%. Pentru segmentul de pret cuprins intre 40.000 si 70.000 euro, conditiile de finantare presupun un avans de 30%, o perioada de finantare de 60 de luni si o valoare reziduala cuprinsa intre 0% - 20%, se arata in comunicatul VB Leasing.

Orice persoana fizica sau juridica poate obtine o finantare de tip asset, automat, in cazul achitarii unui avans de 40%. Perioada de finantare este cuprinsa intre 12 si 72 de luni, cu o valoare reziduala de 0% sau 20%, aceasta structura de finantare fiind aplicabila pentru toate marcile de autoturisme.
Oferta asset Dacia, cu o dobanda de 8,5%, este valabila pentru o perioada de trei luni, pana la data de 31 august, a anuntat compania.

In cazul finantarii de obiecte noi, VB Leasing accepta un avans cuprins intre 10% si 50%, percepe o dobanda de 8,3%, pe o perioada cuprinsa intre 1 si 6 ani pentru persoane juridice si persoane fizice autorizate si de 1-7 ani pentru persoane fizice, o valoare reziduala de 0% sau 20%.

Finantarea de obiecte second-hand presupune un avans de 10% - 50%, o dobanda de 10,5% si o valoare reziduala de 0% sau 20%, o perioada de maxim 7 ani pentru autovehicule, in functie de vechime si durata finantarii, iar in cazul echipamentelor si utilajelor de constructii perioada de finantare se stabileste in functie de rezolutia de risc, se mai arata in comunicat.

Cu prilejul expozitiei Costruct Expo Utilaje, VB Leasing a lansat si o oferta de finantare tip asset pentru utilaje de constructii, cu o dobanda de 7,5%, care este valabila pana pe 12 iulie.



Citeste si