10 Octombrie 2008

BNR a vandut 40 mil. euro pentru a testa piata

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat ca a intervenit in jurul pranzului direct in piata valutara prin vanzarea a aproximativ 40 milioane euro pentru "testarea functionarii pietei in contextul actual de volatilitate si incertitudine".

Un alt scop al interventiei a fost "intelegerea unor necorelari intre datele statistice de pe pietele monetara si valutara si cotatiile existente pe aceste piete", potrivit NewsIn.

In comunicatul semnat de purtatorul de cuvant al BNR, Mugur Stet, se arata ca "datele statistice de pe piata monetara arata ca dobanzile s-au mentinut la nivel inalt, cu toate ca exista un exces de lichiditate".

Vineri, dobanzile pentru depozitele la o zi de tip overnight erau in piata monetara de 14-17%, nivel mult peste dobanda de politica monetara, de 10,25% pe an.

Interventia in piata a BNR vine pe fondul unor "miscari ample" ale cursului leului, "necorelate cu evolutia de pe piata monetara".

Operatiunea a urmarit in principal verificarea functionalitatii pietei.

Interventia directa a BNR in piata valutara, in jurul orei 13, prin vanzare de valuta, a avut ca efect imediat aprecierea semnificativa a leului cu peste cinci bani, pana sub 3,77 lei/euro.

Incepand de dimineata, leul a fluctuat intr-un interval larg, de 3,84-3,935 lei/euro, in ton cu volatilitatea extrema a altor monede din regiune.

Dealerii au vazut in miscarea bancii centrale un semnal ca BNR este gata sa intervina oricand este cazul.

"Este, in primul rand, un semnal ca BNR este gata sa faca operatiuni direct. Cred ca o sa fie tot mai multe interventii in piata, din moment ce bancile centrale si chiar guvernele au actionat prin nationalizari sau garantari de depozite", declara dealerul sef al Bancii Transilvania, Ioan Birle, pentru NewsIn.

Dupa interventia BNR, leul a revenit spre 3,80 lei/euro, in urma unor marcari de profit, iar la ora 14:55, euro era cotat cu 3,8025-3,8125 lei/euro.



Citeste si