17 Octombrie 2008

Leul castiga peste un ban pana la 3,75 lei/euro, pe o piata volatila



Leul s-a apreciat cu un ban si jumatate in primele tranzactii valutare, pana la 3,75 lei/euro, pe o piata volatila, evoluand in ton cu monedele celorlalte tari emergente din regiune.

"Leul a avut o tendinta de apreciere, pe o piata volatila cu operatiuni speculative, dupa care a revenit, in linie cu regiunea", a spus Ciprian Mihai, sef de departament in cadrul trezoreriei Volkbank Romania, citat de NewsIn.

Leul a deschis sedinta valutara la cotatii de 3,7650 lei/euro, usor sub nivelul de joi seara, dupa care s-a apreciat cu un ban si jumatate, pana la 3,75 lei/euro. Dupa o usoara depreciere, moneda nationala a revenit la cotatii apropiate de 3,75 lei/euro, iar, la ora 11:10, bancile cumparau un euro cu 3,7520 lei/euro si il vindeau cu 3,7580 lei/euro.

Monedele din regiune au avut o evolutie similara. Astfel, forintul s-a apreciat abrupt, de la cotatii de peste 266 la 263 forinti/euro, pentru ca apoi sa revina la cotatii de peste 266 forinti/euro.

Zlotul polonez a castigat, de asemenea, teren in fata euro, de la 3,5550 pana la 3,5250 unitati/euro, dupa care s-a depreciat pana la cotatiile din deschidere.

Pe pietele internationale, moneda americana s-a apreciat in prima parte a sedintei, de la 1,3516 la 1,3426 dolari/euro, dupa care s-a depreciat usor si a oscilat intre 1,3460 si 1,35 dolari/euro. La 11:10, ora Romaniei, euro era cotat cu 1,3445 dolari.

Dobanzile pe piata interbancara s-au mentinut la un nivel foarte ridicat, de 17-25% pe an, cu mult peste nivelul dobanzii de politica monetara, de 10,25% pe an.

"Dobanzile sunt foarte ridicate, pe fondul lipsei de lichiditate. Toata lumea se protejeaza si nu vrea sa mai vanda lei", a mai spus Ciprian Mihai.



Citeste si