17 Decembrie 2008

Kiwi Finance si-a revizuit in scadere estimarile pentru intermedierile de credite

Kiwi Finance si-a revizuit in scadere estimarile pentru intermedierile de credite pe intreg anul 2008, pentru a doua oara in ultimele trei luni, de la 200 milioane euro la 180 milioane euro, a declarat directorul general al companiei, Anca Bidian.

La sfarsitul lunii septembrie a acestui an, Kiwi Finance a anuntat diminuarea sumei tintite pentru intermedierile de credite in acest an, de la 300 milioane euro la 200 milioane euro.

"Ne-am revizuit estimarile privind volumul de credite intermediate in acest an la 180 milioane euro, de la 200 milioane euro cat estimasem la sfarsitul lunii septembrie 2008", a mai spus Bidian.

In primele 11 luni, Kiwi Finance a intermediat credite de peste 170 milioane euro.

Directorul general al Kiwi Finance a adaugat ca valoarea medie a creditelor pentru nevoi personale acordate de banci a scazut in prezent la 5.000 euro fata de 8.000 euro cat era in vara, iar cele garantate ipotecar au scazut de la 70.000 euro la 40.000 euro.

"Ne asteptam la o scadere a dobanzilor la credite la inceputul lui 2009. Criza ne schimba planurile de afaceri pentru anul viitor, care va fi cel mai dificil in acest context. Avem o proiectie anuala, insa aceasta va fi ajustata si recalibrata trimestrial", a mai spus Bidian.

Totodata, ea a subliniat ca doar jumatate dintre partenerii Kiwi Finance, banci si IFN-uri, dau credite in aceasta perioada.

"In octombrie 2008 am avut intermedieri de credite cu 40% mai putine fata de aceeasi perioada din 2007. Anul acesta am deschis o singura unitate din cele cinci programate initial si avem 50 cereri pentru deschiderea de unitati in franciza", a precizat Bidian.

Presedintele Kiwi Finance a mai spus ca, in acest an, 15-20% din piata creditelor a fost intermediata de brokerii de credit.

In prezent, Kiwi Finance opereaza prin noua sucursale in tara, deschise in Bucuresti, Timisoara, Constanta, Ploiesti, Brasov, Cluj-Napoca, Iasi, Campina si Slatina. In plus, compania are si o sucursala deschisa in Madrid, pentru romanii plecati la munca in Spania.

Planul de extindere initial al Kiwi Finance presupunea ca, in 2009, compania sa deschida 15 francize, iar in 2010, alte10 francize in orasele in care compania nu este prezenta prin sucursale.

De la infiintare, in 2003, si pana in prezent, Kiwi Finance a intermediat credite in valoare de peste 330 milioane euro.



Citeste si