8 Ianuarie 2009

Finantele au dat 14,17%/an pentru 1,8 mld. lei in depozite la 16 zile

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a atras 1,8 miliarde lei (442 milioane euro) prin depozite cu scadenta in 23 ianuarie, pentru care au acceptat sa ofere un randament mediu de 14,17% pe an, a spus un dealer din piata, pentru NewsIn.

Randamentul maxim acceptat de MFP a fost de 14,25%, egal cu dobanda perceputa de Banca Nationala a Romaniei (BNR) la facilitatea de credit (lombard).

In piata monetara interbancara, dobanzile la depozitele pentru o zi de tip overnight au coborat usor miercuri, la 12,5-13,5% pe an, dar raman peste dobanda de politica monetara, de 10,25% pe an.

Luni, MFP a mai atras 567 milioane lei, in cadrul primei licitatii din acest an, prin vanzarea de certificate de trezorerie cu discont la o luna, cu un randament mediu de 14,24%.

MFP si-a propus sa vanda in ianuarie 2009 titluri de stat de 4 miliarde lei (circa 1 miliard euro), in scopul finantarii si refinantarii datoriei publice.

Nevoia de bani a Finantelor vine pe fondul exploziei deficitului bugetar in ultimele doua luni din 2008, noul guvern avertizand chiar ca acesta ar putea ajunge la aproximativ 5% din produsul intern brut (PIB) pentru intregul an 2008, de peste doua ori peste tinta de 2,3% din PIB, stabilita de vechiul guvern.



Citeste si