30 August 2005

La Bursa se transfera volume tot mai mici de titluri

Si piata bursiera autohtona scade, dar nu din cauza cresterii pretului petrolului, ci pentru ca a urcat prea mult in ultima perioada, iar acum au loc corectii negative, explica brokerii.

Doar doua actiuni au fost influentate de pretul petrolului, cum era si firesc, si anume Petrom si Rompetrol Rafinare, ale caror cotatii au urcat usor.

„Consider ca principala cauza a aprecierii actiunilor SNP si RRC este cresterea pretului titeiului pe plan mondial si atingerea unui nou maxim istoric de 70 de dolari barilul“, afirma Vlad Neacsu, trader la societatea de brokeraj Estinvest.

Cele doua companii au salvat indicele celor mai performante zece titluri, BET, de la scadere, acesta inchizand sedinta la variatie usor pozitiva de 0,2%. In schimb, indicatorul care reflecta evolutia intregii piete, BET-C, a scazut cu 0,1%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, cu 3,3%.

Valoarea totala a tranzactiilor a fost de 16,8 milioane de lei, echivalentul a 4,7 milioane euro.

Cel mai tranzactionat titlu a fost SIF 5 Oltenia. S-au facut schimburi cu 2,5 milioane actiuni, la valoarea totala de 4 milioane de lei. Pretul insa a scazut cu 2,4%, pana la 1,5700 lei/actiune. SIF 5 a facut obiectul unei tranzactii speciale, de altfel, singura efectuata in sesiunea de ieri, fiind transferat un pachet de 130.000 actiuni, cu o valoare de 204.100 lei si la pretul de 1,5700 lei/actiune. Cea mai mare depreciere de pe piata SIF-urilor au inregistrat-o actiunile SIF 1 Banat-Crisana, de 4,7%, astfel ca pretul unui titlu a ajuns la 1,4000 lei. S-au tranzactionat 1,1 milioane actiuni, la valoarea de 1,6 milioane de lei.

Actiunile Petrom (SNP) au crescut cu 1,1%, pana la 0,4480 lei/actiune, in conditiile in care s-au facut schimburi cu 5 milioane titluri, la valoarea totala de 2,2 milioane de lei. Si actiunile Rompetrol Rafinare au castigat 0,4%, pretul unui tiltu inchizand la 0,0935 lei/actiune. S-au tranzactionat aproape 12 milioane de actiuni, insumand 1,1 milioane de lei.

Si titlurile bancare au fost in cadere, cu exceptia actiunilor Bancii Transilvania care au ramas la pretul din sedinta precedenta de 0,8950 lei/actiune.

Titlurile BRD, insa, au pierdut 1,7%, o actiune valorand 11.5000 lei. Volumul tranzactionat a fost redus, de doar 100.500 actiuni, insumand 1,1 milioane de lei. Actiunile Bancii Carpatica au coborat cu 0,8%, astfel ca un titlu costa la finalul sesiunii bursiere 0,4950 lei. S-au facut schimburi cu doar 61.000 de titluri, la valoarea de 30.203 lei.



Citeste si