30 Martie 2009

ATEbank: Profit erodat cu 35% anul trecut, la 2,4 mil. euro



ATEbank Romania a afisat anul trecut un profit net de 2,4 milioane euro (8,8 milioane lei), in scadere cu 35,1% fata de rezultatul din 2007, in conditiile in care activele bancii au crescut, in acelasi interval, cu 43%, arata raportul bancii-mama, grupul grecesc Agricultural Bank of Greece.
In 2007, profitul net inregistrat de banca a fost de 3,7 milioane euro (12,3 milioane lei). Activele bancii au crescut pana la 239 milioane euro (952,5 milioane lei) la finalul anului trecut, comparativ cu 167 milioane euro (603 milioane lei) la sfarsitul lui 2007, potrivit NewsIn.

Rezultatul operational al bancii a avansat cu 52,5%, de la 9,9 milioane euro (33 milioane lei) in 2007 la 15,1 milioane euro (55,6 milioane euro) anul trecut.

In februarie anul trecut, actionarii ATEbank Romania au aprobat majorarea capitalului social printr-o subscriere in valoare de 20,47 milioane lei de catre International Finance Corporation (IFC), institutie din grupul Bancii Mondiale. Astfel, IFC a devenit actionar al ATEbank Romania cu o participatie de 15%.

La finalul lui 2008, banca greceasca Agricultural Bank of Greece detinea 74,12% din actiunile bancii din Romania, restul de 25,88% din actiuni fiind detinute de IFC (15%), Uniunea Nationala a Cooperatiei Mestesugaresti UCECOM (7,36%) si alti participanti minoritari.

Rezultatele financiare ale ATEbank Romania sunt publicate in standarde internationale de raportare financiara (IFRS).



Citeste si