14 Aprilie 2009

Libra Bank a lansat cardul de economii pentru populatie in euro



Libra Bank a lansat, din aprilie, varianta in euro a cardului de economii Libra Mix (Visa) pentru populatie, iar dobanda pentru disponibilul din contul de card este in prezent de 5% pe an pentru cel putin 100 euro pastrati pe card, a anuntat banca.
Produsul este destinat clientilor individuali, romani sau straini rezidenti, care au peste 18 ani si sunt titulari de cont curent la Libra Bank. Acestia pot avea acces la fondurile proprii, direct in valuta, atunci cand fac plati externe catre comercianti, cand retrag numerar in valuta de la ATM in tara sau in strainatate, precum si cand platesc cu cardul pe internet sau isi garanteaza rezervari hoteliere online, potrivit bancii.

Titularul de cont poate emite carduri pentru mai multi posesori desemnati, cu aceleasi caracteristici, dar care pot avea alte limite zilnice, stabilite de titularul de cont.

Comisioanele si taxele pentru cardul Libra Mix in euro sunt comparabile ca nivel cu cele in vigoare pentru cardul de acelasi tip in lei. Deschiderea contului curent, emiterea cardului, interogarea de sold de la orice bancomat din tara si strainatate, precum si platile pentru operatiuni la comercianti sunt scutite de comision, se mai arata in comunicat.



Citeste si