9 Februarie 2005

ABN Amro a lansat servicii de tranzactii valutare si monetare in timp real

Marti, ABN AMRO Bank Romania a lansat un serviciu care va permite companiilor mari sa vizualizeze in timp real ratele dobanzilor si cursurile de schimb ale celor mai importante valute si sa realizeze tranzactii on-line pe piata valutara si monetara nationala si internationala.

"DealStation este un serviciu disponibil non-stop, care permite incheierea de tranzactii valutare si monetare in timp real. Lansat la nivel international in anul 2000, noul serviciu este o premiera pe piata romaneasca", a declarat presedintele ABN AMRO Bank Romania, Henk Mulder, in cadrul unei conferinte de presa.
Tranzactiile valutare pot fi perfectate la cursul spot, cursul din ziua respectiva sau cursul din ziua care urmeaza.
Maturitatile pentru operatiunile pe piata monetara (depozite la termen) se aleg dintr-un tabel cu perioade standard, de pana la un an.
De asemenea, clientii serviciului vor avea posibilitatea sa vizualizeze cotatii pentru operatiunile valutare la termen, cu scadenta pana la un an. Toate tranzactiile efectuate pot fi urmarite, pe masura ce sunt executate.

Cosmin Bucur, director in cadrul ABN AMRO, a afirmat ca, intr-o prima faza, serviciul va fi disponibil pentru clientii mari, care tranzactioneaza sume importante pe piata valutara si monetara, fara a exista o limita in acest sens.
In viitor, DealStation va fi disponibil si pentru persoanele fizice.
"Prin profilul lor, acesti clienti au nevoie de un sistem care sa le ofere posibilitatea sa efectueze tranzactii rapid si in timp real. In plus, in cadrul acelei companii exista si o descentralizare a procesului decizional.
Astfel, persoana cu atributii in acest domeniu poate lua o decizie intr-un interval scurt de timp daca apreciaza cotatia pentru o valuta ca fiind una favorabila", a spus Bucur.

Raportarea si decontarea tranzactiilor vor fi efectuate direct, sistemul oferind clientului posibilitatea de a vizualiza, in ansamblu, toate tranzactiile derulate prin intermediul ABN AMRO Bank.
DealStation poate arhiva operatiunile efectuate de catre o companie. In functie de necesitati, pot fi generate diferite rapoarte pe baza unor parametri definiti de sistem.



Citeste si