13 Mai 2009

GEA si sindicatele vor modificarea legii privind pensiile private obligatorii



Grupul de Economie Aplicata (GEA) si sindicatele au inceput sa stranga semnaturi pentru ca administratorii de pe pilonul II sa garanteze contributiile participantilor la o valoare actualizata cu rata inflatiei, de la data platii pana la data iesirii la pensie, a spus directorul executiv al GEA. Analistii critica aceasta propunere.
Grupul de Economie Aplicata, in parteneriat cu Confederatia Sindicala Cartel-Alfa si cu Blocul National Sindical (BNS), au anuntat ieri inceperea campaniei de strangere de semnaturi.

"Trebuie sa avem 100.000 de semnaturi peste trei luni pentru ca initiativa legislativa sa intre in dezbaterea Parlamentului", a mentionat directorul executiv al GEA, Liviu Voinea.

Initiativa legislativa cetateneasca a fost publicata luni in Monitorul Oficial, pentru modificarea versiunii initiale, care prevedea ca "suma totala cuvenita pentru pensia privata nu poate fi mai mica decat valoarea contributiilor platite, diminuate cu penalitatile de transfer si comisioanele
legale".

Astfel, in noua lege ar urma sa fie prevazut ca "suma totala cuvenita pentru pensia privata nu poate fi mai mica decat valoarea contributiilor platite, actualizata cu rata inflatiei, intre data platii contributiilor si data iesirii la pensie a participantului", a precizat Voinea.

El a adaugat ca participantii la pilonul II sunt fortati sa contribuie la pensiile private obligatorii, dar nu au o garantie reala privind randamentul minim.

Reactia analistilor financiari

Garantarea unor randamente cel putin egale cu rata inflatiei pentru pensiile private obligatorii de pe pilonul II este imposibila din punct de vedere tehnic si, in plus, o astfel de masura ar afecta negativ participantii, sustin reprezentantii APAPR si CFA.

De asemenea, propunerea este incompatibila cu legislatia actuala a Romaniei si nu are corespondent in niciunul din cele 11 state cu sistem de pensii private asemanator celui romanesc, sustine Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR).

"Sistemul romanesc de pensii private ofera deja doua garantii foarte solide, dintre care una lipseste din practica regionala. Practic, niciun roman nu va primi din sistemul privat o pensie mai mica decat suma economiilor pe care le-a facut in acest sistem. Parlamentul Romaniei a inteles deja aceste argumente si a respins anul trecut o propunere legislativa care continea si aceasta propunere", se mai arata in comunicat.

Asociatia sustine ca in cazul in care propunerea de "garantare a inflatiei" in Pilonul II ar fi "testata" si in Romania, pe banii celor 4,6 milioane de romani care economisesc in acest sistem (dintre care circa 40% in mod voluntar, avand intre 35 si 45 de ani), ea ar avea ca efect imediat reducerea la zero a concurentei intre fonduri, care ar adopta aceeasi strategie investitionala.

"Piata ar ajunge astfel la o alocare suboptimala a plasamentelor investitionale, in defavoarea participantilor. Masura ar plafona randamentele fondurilor si ar scoate de pe piata, unul cate unul, fondurile de pensii, iar in final sistemul s-ar prabusi sub propriile costuri", argumenteaza APAPR.

In acelasi timp, CFA Romania atrage atentia asupra corelatiei dintre randamentul asteptat si nivelul de risc asumat, astfel ca la un nivel constant al contributiei, o diferenta de 1,5% in randamentul anual pe 30 de ani reduce valoarea acumulata la pensie cu aproape un sfert.

De asemenea, CFA a precizat ca rata inflatiei din Romania este un indicator greu de prognozat.

"Nu exista practic, in piata romaneasca, instrumente al caror randament sa fie legat de rata inflatiei (precum TIPS – Treasury Inflation Protective Securities din SUA). Chiar si in cazul in care statul ar fi dispus sa ofere astfel de instrumente la volumele necesare, participantii ar deveni 'prizonierii' unui singur emitent (statul roman) care, neavand concurenta, ar putea oferi randamente neatractive. In ultima instanta, aceasta ar fi o forma de nationalizare a sistemului de pensii", arata CFA Romania.



Citeste si